marți, aprilie 23, 2024
AcasăEconomico-socialSocialPeste 1.400 de kg de deşeuri, oprite la intrarea în ţară

Peste 1.400 de kg de deşeuri, oprite la intrarea în ţară

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unei autoutilitare încărcată cu deșeuri, constând în textile și electrocasnice uzate.

Joi, 08 decembrie a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un maramureșan în vârstă de 50 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în România.

Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte uzate, de la o societate comercială din Germania având ca destinație o firmă din Baia Mare, județul Maramureș.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în cantitate totală de 1.461 kg – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există documente legale, neavând certificatul de curățare și dezinsecție.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Sursa: Poliția de Frontieră

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente