Emoții mari pentru absolvenții claselor a VIII‑a: peste 148.000 de copii sunt așteptați luni la proba scrisă la limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale, examenul care le stabilește admiterea la liceu. Miercuri urmează proba la matematică, iar joi elevii aparținând minorităților naționale vor susține testul la limba maternă.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, iar cele finale, după contestații, pe 8 iulie.
Și absolvenții de liceu intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru Bacalaureat, ale cărui probe scrise încep pe 29 iunie.
Pentru această perioadă încărcată, Ministerul Afacerilor Interne a lansat o campanie de informare și prevenire, cu mesajul că „niciun examen nu merită un copil pierdut”. Printr-o broșură disponibilă pe site‑ul mai.gov.ro, autoritățile atrag atenția asupra presiunii emoționale resimțite de mulți elevi și a riscului ca stresul să ducă la decizii impulsive, subliniind importanța sprijinului oferit de familie.


