miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocaleInternationalePeste 48 de tone de deșeuri au fost trimise înapoi în Ungaria

Peste 48 de tone de deșeuri au fost trimise înapoi în Ungaria

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu deșeuri din aluminiu, destinate unei firme din județul Satu Mare.

Joi, 13 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, doi cetățeni – unul maghiar și celălalt slovac, fiecare conducea câte un automarfar, unul înmatriculat în Ungaria, iar cel de-al doilea în Cehia.

Cei doi șoferi transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din aluminiu, de la o societate comercială din Cehia către o firmă din județul Satu Mare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în total 48.176 kg – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Conform legislaţiei în vigoare, persoanele în cauză nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Sursa: Poliția de Frontieră

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente