vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePeste 7000 de profesori vor susține definitivatul

Peste 7000 de profesori vor susține definitivatul

Peste 7.400 de candidaţi vor susţine, miercuri, proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ (sesiunea 2019), care va fi organizată în 42 de centre de examen. Cei mai mulţi candidaţi sunt înscrişi pentru disciplinele limba şi literatura română şi matematică.

Proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ (sesiunea 2019) se va desfăşura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 10:00, în 42 centre de examen (câte unul în fiecare judeţ şi în Bucureşti). În acest an, proba va fi susţinută la 96 de discipline de examen, conform Ministerului Educaţiei.

Dintre cei 8.064 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă de mâine 7.482 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:

– efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin 1 an;

– calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;

– media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la probele menţionate anterior.

„Conform Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, în vederea susţinerii probei scrise, candidaţii vor avea acces în sălile de examen cel mai devreme la ora 8:00 şi cel mai târziu la ora 8:45, în baza unui act de identitate/paşaport valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore”, informează Ministerul Educaţiei.

A fost înregistrat un număr mare de candidaţi înscrişi pentru următoarele discipline/specializări:

– limba română şi literatură pentru copii/metodica activităţii instructiv-educative din învăţământul preşcolar – învăţământ preşcolar în limba română (2.079);

– limba şi literatura română şi matematică/metodica predării acestora – învăţământ primar în limba română (1.367);

– educaţie fizică şi sport/specialitate şi metodica predării acesteia (856);

– limba şi literatura engleză/specialitate şi metodica predării acesteia (464);

– limba şi literatura română/specialitate şi metodica predării acesteia (401).

„Subiectele, precum şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi afişate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00) şi la avizierele centrelor de examen. Lucrările scrise vor fi evaluate în 6 centre organizate la nivel naţional. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puţin 8 pentru promovarea examenului. Primele rezultate vor fi afişate în data de 31 iulie în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro”, mai arată sursa citată.

Contestaţiile se depun la centrele de examen, în zilele de 31 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 1 august, până la ora 14:00. Rezultatele finale se afişează în centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 5 august 2019.

„Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice”, explică Ministerul Educaţiei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente