Partidul Național Liberal a transmis un comunicat de presă după ședința Biroului Politic Național, în care a precizat că premierul a informat conducerea formațiunii despre calendarul estimat pentru adoptarea bugetului de stat pe anul 2026. Conform discuțiilor, documentul ar urma să fie aprobat în a doua jumătate a lunii februarie.
În comunicatul PNL se arată că, în urma consultărilor tehnice cu Ministerul Finanțelor și ținând cont de etapele procedurale care mai trebuie parcurse, „se are în vedere adoptarea bugetului de stat pe 2026 în a doua jumătate a lunii februarie”. Premierul a subliniat totodată că unul dintre obiectivele majore ale anului îl reprezintă absorbția fondurilor PNRR.
Grup de lucru pentru bugetele locale
Potrivit aceleiași surse, Ilie Bolojan a informat că a fost constituit un grup de lucru dedicat analizării preocupărilor administrațiilor publice locale privind bugetele acestora și mecanismele de transfer al sumelor pentru echilibrarea bugetară între nivelul central și cel local.
Calendarul anunțat de Ministerul Finanțelor
Anterior, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că bugetul de stat pe 2026 a intrat în „linia dreaptă”, fiind deja agreat un calendar de aprobare. Acesta a precizat că:
- la jumătatea lunii februarie va fi publicat proiectul de buget și supus aprobării în Guvern;
- în a doua parte a lunii februarie, documentul va intra în dezbatere și la vot în Parlament.


