joi, mai 2, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoliția ne informează !

Poliția ne informează !

politia

În data de 20 iulie a.c., polițiștii rutieri negreșteni, l-au identificat în trafic, pe raza localității Huta Certeze, pe M. G., de 43 ani, din Negrești Oaș, în timp ce comnducea un autoturism BMW, având dreptul de a conduce suspendat până în data de 30 august 2016.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat.

Ieri, în jurul orelor 12,12, pe aleea Neajlov, din Satu mare a avut loc un accident de circulație. Astfel, B. S., de 35 ani, din Satu Mare, conducând autoturismul marca VW pe fondul efectuării unei manevre de mers înapoi fără să se asigure, a acroșat o femeie în vârstă de 70 ani, din Satu Mare, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, accidentând-o grav. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată ambilor participanți la trafic le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
Cercetările continuă.

De asemenea, pe str. Câmpului din Tășnad a avut loc, ieri, un eveniment rutier. Concret, la intersecția străzilor Câmpului cu M. Sadoveanu din Tășnad, G. R, de 43 ani, din Bobota, conducând autoturismul marca Mercedes pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un bărbat de 59 ani, din Tățnad. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a unei femei în vârstă de 55 ani, din Tășnad, pasageră în autoturismul condus de bărbatul
din Tășnad. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, totodată li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

În data de 20 iulie a.c., în jurul orei 23,00 pe str. 1 Decembrie 1918 din Carei, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. O femeie de 49 ani, din Carei, în timp ce se deplasa pe bicicletă s-a angajat în traversarea străzii, fiind acroșată de o motocicletă, condusă de un tânăr, de 26 ani, din Urziceni, care circula regulamentar. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară biciclistei. Victima a fost transportată la Spitalul MunicipalCarei, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambele persoane implicate au fost testate cu alcooltestul, rezultatele fiind negative, totodată fiindu-le recoltate probe biologice de sânge.

În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate de către polițiștii Secției nr.8 Gherța Mică, aceștia au reușit identificarea și prinderea autorului furtului comis în noaptea de 16-17 iulie a.c.. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 ani, din Tarna Mare, care a pătruns pe timp de noapte în locuința unui consătean de-al său, de unde a sustras suma de 2.500 lei. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

In cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii sătmăreni în vederea diminuării riscului rutier și impunerii respectării regimului legal de viteză maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus au fost aplicate 216 sancțiuni contravenționale în valoare de 25.100 lei .
De asemenea 10 șoferi au rămas fără persele de conducere.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente