marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePoliția ne informează !

Poliția ne informează !

Infracțiuni la regimul articolelor pirotehnice, constatate de polițiști

În perioada 29–31 decembrie 2017, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au acționat în vederea prevenirii deținerii și comercializării de obiecte pirotehnice, acționând cu preponderență în zona piețelor din municipiul Satu Mare.

În cadrul activităților desfășurate, au fost identificate 13 persoane cu vârste cuprinse între 25 și 59 de ani din județul Satu Mare, care aveau asupra lor obiecte pirotehnice interzise la deținere și comercializare. Astfel, polițiștii au constatat comiterea a 13 infracțiuni de orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 3 608 obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, din categoria celor interzise la deținere.


De la joaca cu pocnitori, la spital

La data de 1 ianuarie a.c., la ora 18.15, lucrătorii Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați prin apelul de urgență 112, despre faptul că, un minor, de 16 ani, din Petin, în timp ce manevra o pocnitoare găsită pe stradă, a fost vătămat ușor de către aceasta, în zona feței, cauzându-i leziuni minore. Băiatul a fost transportat la spital, pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare.

În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Conducători auto depistați de polițiști fără permis de conducere

Polițiștii Secției Poliție Rurală Carei au identificat, la data de 30 decembrie 2017, pe raza localității Moftinu Mare un bărbat, de 37 de ani, din aceeași localitate, care se afla la volanul unui autoturism.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că persoana de la volan nu posedă permis de conducere de nici o categorie.


La data de 31 decembrie 2017, polițiștii din cadrul Poliției oraș Tășnad- Formațiunea Rutieră, au identificat în trafic, un bărbat, de 26 de ani, din Tășnad, care conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate de polițiști, aceștia au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere de nici o categorie.

În ambele cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.


Accidente rutiere, soldate cu pagube materiale

La data de 1 ianuarie a.c., ora 2.55, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești Oaș au fost sesizați prin apelul de urgență 112, despre faptul că, pe str. Victoriei din aceeași localitate, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat faptul că, o femeie, de 47 de ani, din Negrești Oaș, aflându-se la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma impactului au rezultat doar avarii ale autoturismului.


Tot la data de 1 ianuarie a.c., în jurul orei 8.45, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Negrești Oaș au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Orașu Nou Vii, soldat cu pagube materiale.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie, de 51 de ani, din Negrești Oaș, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a intrat în coliziune cu un stâlp din lemn, respectiv cu un indicator de circulație. În cauză s-au înregistrat doar pagube materiale.

Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cele două cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.


Accidente rutiere, soldate cu vătămări corporale


La data de 29 decembrie 2017, polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe strada Victoriei în Negrești Oaș, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 48 de ani, din localitatea Trip, aflându-se la volanul unui autoturism, a adormit, astfel că a pătruns cu autoturismul pe contrasens intrând în coliziune frontală cu un autovehicul, condus de un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Satu Mare, care se deplasa regulamentar din sens opus.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a unei femei, de 42 de ani, din localitatea Trip, care se afla în calitate de pasager în autovehiculul care a provocat accidentul.

De asemenea, conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru primul conducător auto menționat și 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel de-al doilea.

Cercetările continuă în dosarul penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.


Polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș, au fost sesizați și la data de 30 decembrie 2017, în jurul orei 19.20, despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Călinești Oaș.

În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Gherța Mică, fiind la volanul unui autoturism, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 48 de ani, din aceeași localitate.

În urma impactului cei doi conducători auto și o minoră de 16 ani, care se afla cu femeia în mașină, au suferit vătămări corporale ușoare. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative pentru ambii.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


La data de 30 decembrie 2017, în jurul orei 12.40, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Carei, au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în afara localității Moftinu Mic în care au fost implicate 3 autovehicule și care s-a soldat cu rănirea ușoară a trei persoane.

Efectuând cercetarea la fața locului, polițiștii au stabilit că un conducător auto, de 46 de ani, din municipiul Satu Mare, pe fondul nepăstrării distanței în mers a intrat în coliziune cu autovehiculul care se afla în fața sa, pe aceeași direcție de mers. Respectivul autovehicul fiind oprit într-o coloană de autovehicule a fost proiectat, din cauza impactului, în autoturismul care se afla oprit în coloană, în fața sa.

În urma evenimentului rutier doi pasageri, de 79 și 46 de ani, ambii din Satu Mare, din primul autoturism menționat și unul din cel de al doilea autoturism, de 42 de ani, de asemenea din municipiul Satu Mare, au fost răniți ușor.

Conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


La data de 31 decembrie 2017, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Gherța Mică, au fost sesizați prin apelul de urgență 112, despre faptul că pe strada Turulung din localitatea Gherța Mare a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 25 de ani, din aceeași localitate nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un podeț.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale și totodată, a prelevării de probe biologice, pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.

În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


La data de 1 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Culciu Mic a avut loc un eveniment rutier.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Cărășeu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism ce se afla parcat pe acostament. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei tinere de 21 de ani, din Cărășeu, pasageră în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool în aerul pur expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, cu o alcoolemie peste limita legal admisă.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente