Un partener egoist se va pune mereu pe sine pe primul loc, în detrimentul nevoilor celuilalt și al relației, devizul lui fiind „Vreau să fac lucrurile așa cum îmi place mie, nu-mi pasă de ceilalți”. Egoismul toxic poate fi corectat atunci când suntem dispuși să lucrăm cu convingerile care ne mențin astfel de comportamente. Iată ce avem de făcut.
În orice relație există momente când ne comportăm într-un mod egoist, nu degeaba există și un egoism sănătos. Dar dacă adoptăm în permanență un comportament egocentric, imatur sau lipsit de respect, acest lucru poate deveni în timp o problemă. Un partener egoist trăiește într-un circuit închis el neputând să vadă sau să audă ce este în afara lui, lumea sa este el și atât. Aviditatea, dorința de a obține cu orice preț nu sunt semnele unei mari iubiri de sine ci mai degrabă a unei dificultăți de a se încrede în sine.
„Cu fostul meu partener era imposibil să ajungem la un numitor comun. Practic, în cuplul nostru nu exista negociere și nici compromisuri sănătoase. Existau cele nesănătoase, respectiv renunțări repetate din partea mea. Orice propunea el era mult mai bine decât ce propuneam eu, ce își dorea el era prioritar, ba chiar mi-a spus în repetate rânduri că aceasta este așteptarea lui de la o parteneră – «să fie pe aceeași lungime de undă». Acest lucru însemna, de fapt, să facă ce vrea el. La începutul relației, recunosc, fiind îndrăgostită eram mai indulgentă, dar odată ce am realizat că el chiar se comportă dictatorial, au început certurile. La scurt timp ne-am despărțit și nu aș mai vrea un partener egoist atât de nociv“, povestește Liliana, 31 de ani, din București.
În general, spunem despre cineva că este egoist atunci când observăm anumite comportamente care indică un interes exagerat pentru propria persoană și indiferență pentru nevoile celorlalți. Alegerile sale, activitățile, relațiile au același scop: să îi fie lui bine, să aibă doar el de câștigat. Acesta nu ține cont nici de ceilalți, nici de interesele exterioare, nu-și face griji pentru alții și își organizează viața astfel încât să nu fie deranjat. De multe ori, intră în relații urmărind un obiectiv personal, fie că este prestigiu, anumite avantaje sau propria plăcere.
Egoismul își are originile în copilărie
În primul stadiu al evoluției, ființa umană este exclusiv concentrată pe propriile nevoi: să fie hrănită, îngrijită, stimulată ca să poată supraviețui. Doar după ce obține un minim de independență, începe să se deschidă spre ceilalți: mamă, familie, creșă, etc. Dar pentru acest lucru copilul trebuie să fi primit suficientă dragoste pentru a crede în sine și pentru a se iubi. Abia apoi va putea oferi dragoste celorlalți.
Dacă nu se întâmplă acest lucru, el poate rămâne blocat la acest stadiu și întreaga lume va părea că este împotriva lui. Nu dragostea de sine produce egoismul, ci atașamentul mai mult sau mai puțin patologic față de o imagine distorsionată asupra sinelui, aceea de „copil de aur” căruia nimic nu trebuie să îi lipsească vreodată.
Egoismul își are rădăcina în copilăria mică, adesea cu surori sau frați cu această trăsătură de caracter. Pentru un copil unic, este dificil să nu apară caracteristici ale egoismului deoarece el este „minunea” părinților săi care nu trăiesc decât pentru el. Astfel copilul va fi obișnuit să fie centrul atenției. Mulți părinți încurajează acest tip de educație, cultivând copilului astfel sentimentul de îndreptățire.
„Daria, iubita mea, este singură la părinți și a fost crescută considerând că totul i se cuvine și nimeni nu are dreptul să o contrazică. Nu îmi dau seama, poate pentru un copil, o astfel de încăpățânare poate fi amuzantă, dar la maturitate, o relație cu o astfel de persoană de un egoism extrem este puțin spus dificilă. Cred că pe alocuri am câștigat mici bătălii în confruntările cu ea, dar în mare parte era frustrată dacă lucrurile nu se întâmplau când dorea. Pe scurt, dacă propuneam să ieșim cu prietenii mei, iar ea refuza, în principiu se enerva dacă eu mă duceam și nu aveam un program pe care să îl vrea și ea. Dacă voia la munte, era exclus să vreau eu altceva. Dacă voia la un anume restaurant, uneori nici nu tolera amânarea. Nu mai spun că nu avea obiceiul să întrebe ce părere am sau ce mi-aș dori. Iar de ascultat… fără ceartă nu era posibil. După un an de relație a început terapia cu un psiholog și după câteva luni au apărut schimbări. Cred că ne-a fost utilă ambilor, am avut și câteva sesiuni comune. Nu regret că am avut răbdare, dar mi-a scos păr alb în primul an. Acum relația este mult mai echilibrată, deși are momente de egoism cum avea la început… sunt mai rare”, povestește Rareș, 38 de ani din Brăila.
Dacă la maturitate va deveni un partener egoist, acest lucru depinde de contextul familial și social care îi va influența dezvoltarea personalității sale.
Trei tipuri de egoism
Egoismul egocentric: trăim într-o societate în care observăm tendințe narcisiste, în care unii oameni se consideră superiori, își alocă merite, au convingerea că ei nu trebuie să se conformeze acelorași reguli și constrângeri ca ceilalți, cu o lipsă totală de atenție și empatie față de semeni. Un partener egoist/egocentric își alocă multe drepturi, nu are obligații față de ceilalți de la care așteaptă doar recunoștință, admirație și supunere. Studiile arată că narcisismul crește în rândul populației ca trăsătură de personalitate pe măsură ce empatia scade.
Egoismul conștient sau neutru: este egoismul necesar pentru a fi bine cu noi înșine, pentru a nu ajunge să ne sacrificăm pentru alții sau să cărăm poveri care nu ne aparțin. A fi asertiv, spunând „nu” într-un mod în care nu rănim pe ceilalți, este sănătos și necesar.
Egoismul altruist: după Anna Freud, fiica lui Sigmund Freud, persoanele care se dedică celorlalți o fac din egoism pur („te ajut pentru că acest lucru îmi produce plăcere”). Mai tarziu, Daniel Batson a lansat teoria „altruismului empatic” prin care demonstrează că există persoane care îi ajută pe ceilalți sub efectul unei motivații total altruiste. Putem considera că suferința celuilalt produce un sentiment negativ observatorului care va încerca să elimine această emoție printr-o reacție egoistă, din dorința de a se simți mai bine, care declanșează decizia de a-l ajuta pe celălalt.
Cum arată un partener egoist toxic
Egoismul poate lua și o formă extremă prin care individul rănește pe ceilalți pentru a scăpa de sentimentele de vinovăție, regret sau rușine. Un partener egoist toxic acceptă arareori că faptele sale răutăcioase provoacă un prejudiciu celuilalt.
Spre exemplu, specialiștii descriu triada întunecată care cuprinde narcisismul, machiavelismul și psihopatia.
Preocuparea excesivă pentru propriul interes în detrimentul interesului celorlalți sau al comunității.
Machiavelismul, atitudinea manipulatoare și insensibilă cu convingerea că scopul scuză mijloacele pentru a-și atinge obiectivul.
Dezangajamentul moral, acel stil cognitiv care îi permite să se comporte lipsit de etică și remușcări.
Narcisismul, sentimentul de superioritate și nevoie extremă de atenție din partea celorlalți, credința că este mai bun decât ceilalți și că merită să fie tratat mai bine.
Psihopatia prin lipsa empatiei și o excelentă stăpânire de sine, combinată cu un comportament impulsiv.
Interesul personal, dorința de a îmbunătăți și de a pune în valoare propria situație socială și financiară.
Răutatea prin dorința de a face rău celorlalți, invidie excesivă!
S-a observat că în condiții de stres bărbații devin mai egoiști iar femeile mai generoase, diferența fiind dată de eliberarea oxitocinei. Încurajați din punct de vedere cultural, bărbații au tendința să fie mai egoiști, afișând adesea egoismul sub masca indiferenței.
Egoismul se poate vindeca?
În primul rând, este important ca un partener egoist să devină conștientă că acest comportament are un efect negativ pentru sine. Apoi, încet, încet, se poate ieși din acest cerc vicios în care egoistul se găsește captiv: „nu pot să mă aștept de la nimic de la ceilalți, să iau ce este de luat, să nu mă ia de prost”.
Dacă te-ai regăsit în comportamentele prezentate mai sus, iată câteva lucruri care pot contrabalansa comportamentul egoist nesănătos:
Începe prin a oferi lucruri mărunte unei persoane care știe să fie recunoscătoare și să mulțumească. Poți chiar să alegi acțiuni de voluntariat, să îți oferi timpul sau serviciile sau finanțe unor persoane sau cauze care au nevoie de sprijin.
Poți începe să practici un sport de echipă sau arte marțiale, care arată deschidere și respect față de ceilalți.
Practică meditația: 20 de minute de practică zilnică timp de mai multe săptămâni provoacă schimbări la nivel cerebral în favoarea altruismului.
