marți, martie 19, 2024
AcasăReligiePostul Sfintei Mării, prelungit cu o zi în acest an

Postul Sfintei Mării, prelungit cu o zi în acest an

La data de 1 august a.c., credincioșii ortodocși au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului, sau Postul Sfintei Mării, așa cum mai este cunoscut în popor. Postul are menirea de a-i pregăti pe credincioși de cele două mari sărbători ale lunii, și anume Schimbarea la Față, marcată pe 6 august, și Adormirea Maicii Domnului marcată la data de 15 august.

Postul Adormirii Maicii Domnului a început pe 1 august și se termină două săptămâni mai târziu, pe 15 august. În mod tradițional, lăsatul secului pentru acest post se face pe data de 31 iulie însă în anii în care această zi cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte și astfel postul se prelungește cu o zi, așa cum se întâmplă și în acest an, scrie https://doxologia.ro/.

De asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, dacă acesta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Postul Adormirii Maicii Domnului este un post mai aspru, care se ţine după rânduielile Postului Mare. Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) și învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare (p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul al IX-lea, când se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin, mai scrie sursa citată.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente