luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocaleNationalePreședintele Iohanis a semant decretul de numite a lui George Maior ca...

Președintele Iohanis a semant decretul de numite a lui George Maior ca ambasador al României în Statele Unite ale Americii

george-maior

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de numire a fostului șef al SRI George Maior ca ambasador al României în Statele Unite ale Americii.

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind acreditarea lui George Cristian Maior în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii.

Fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI) SRI George Maior a fost propus, la sfârșitul lunii aprilie, pentru postul de ambasador extraordinar și plenipotențiar în SUA, Administrația Prezidențială anunțând atunci că președintele Klaus Iohannis a aprobat propunerea de numire.

George Maior și-a dat demisia de la conducerea Serviciului Român de Informații în 27 ianuarie.

El a deținut funcția de director al SRI timp de peste opt ani, devenind cel de-al patrulea director al Serviciului Român de Informații la data de 4 octombrie 2006.

Anterior desemnării sale la conducerea SRI, Maior a fost senator PSD, el fiind și președinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională din Senat.

În perioada 2000-2004, George Maior a fost secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare în Ministerul Apărării Naționale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic și militar, aderarea României la Organizația Tratatului Nord-Atlantic.

Între anii 1992 și 1997, Maior a lucrat ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, la Departamentul Tratate și la Departamentul Afaceri Strategice. Din anul 1997 și până în anul 1999, George Maior a fost Însărcinat cu Afaceri a.i. al Ambasadei României din Dublin, Irlanda. În anul 2004 i-a fost conferit gradul diplomatic de Ambasador în Ministerul Afacerilor Externe.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente