AcasăLocalePrimăria Satu Mare sprijină integrarea persoanelor cu dizabilități prin activitățile Centrului de...

Primăria Satu Mare sprijină integrarea persoanelor cu dizabilități prin activitățile Centrului de zi

Îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități rămâne una dintre prioritățile constante ale Primăriei Municipiului Satu Mare. Prin serviciile oferite în cadrul Centrului de zi pentru adulții cu dizabilități intelectuale, administrația locală contribuie la construirea unui mediu incluziv, în care fiecare persoană este încurajată să își valorifice potențialul.
În prezent, centrul are 19 beneficiari, care au fost sărbătoriți astăzi alături de familiile lor, într-un cadru dedicat recunoașterii progreselor și eforturilor depuse de fiecare dintre ei.

Centrul de zi funcționează în cadrul Centrului Multifuncțional Social Ostrovului, instituție aflată în subordinea Direcției de Asistență Socială Satu Mare, și are o capacitate de 20 de persoane. Serviciile sunt adresate adulților cu dizabilități intelectuale – precum sindrom Down sau tulburări din spectrul autist – cu vârsta de peste 18 ani. Prin activități specializate, beneficiarii sunt sprijiniți să depășească dificultățile cotidiene, să își dezvolte abilitățile personale și să evite instituționalizarea.
Programul centrului include consiliere socială și psihologică, activități de îngrijire și asistență, programe de abilitare și reabilitare, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, formarea abilităților lucrative, precum și activități menite să faciliteze integrarea socială și participarea civică.

Prin aceste inițiative, Primăria Satu Mare își reafirmă angajamentul de a susține incluziunea și demnitatea persoanelor cu dizabilități, oferindu-le sprijinul necesar pentru o viață activă și echilibrată.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare