vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareProbleme la comercializarea cărnii

Probleme la comercializarea cărnii

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat comercializarea produselor din carne la nivelul întregii ţări şi a aplicat amenzi de peste 1,5 milioane de lei în perioada 24.10 – 09.11.2018, se arată într-un comunicat de presa al instituţiei.

Controlul s-a desfăşurat la nivel naţional, iar in cadrul acestuia au fost controlaţi 1.127 operatori economici, dintre care la un număr de 711(63%)au fost constatate deficienţe.

Peste 60 de mii de kg produse din carne, au fost verificat, din care cca 8.677 kg*(14,4 %) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor;

Lucratorii ANPC au prelevat 71 eşantioane de produse din carne şi, urmare a analizelor de laborator, a rezultat că 14 dintre ele (19,72 %) nu se încadrau în prevederile legale, în vigoare.

Structura eşantioanelor prelevate şi a neconformităţilor constatate este următoarea:

  •  23 eşantioane de salamuri din care 21,7% erau neconforme (5 eşantioane);
  • 10 eşantioane de Salam de Vară din care 10 % erau neconforme (1 eşantion);
  • 2 eşantioane de Salam Victoria din care 50% erau neconforme (1 eşantion);
  • 9 eşantioane de cârnaţi din care 33 % erau neconforme (3 eşantioane);
  • 12 eşantioane din alte sortimente din care 25% erau neconforme (3 eşantioane);
  • 6 sortimente de cremwurşti din care 16,66% erau neconforme (1 eşantion);
  • 7 eşantioane de parizer din care toate erau conforme;
  • 2 eşantioane de cabanos din care toate erau conforme.

Comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri după ce au constatat deficiente:

  • oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 2.300 kg produse din carne, în valoare de 27.710 lei, produse cu parametrii neconformi şi/sau cu data durabilităţii minimale depăşită;
  • oprirea temporară de la comercializare a circa 3.083 kg produse din carne, în valoare de 49.117 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate;
  • aplicarea de 811 sancţiuni contravenţionale dintre care 432 avertismente şi 379 amenzi contravenţionale în valoare de 1.502.200 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente