vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEducatie&CulturaProfesia de polițist promovată în școlile din Satu Mare

Profesia de polițist promovată în școlile din Satu Mare

În perioada 20 – 23 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, structurile prevenire, siguranță școlară, ordine publică – proximitate au desfășurat activități de promovare a profesiei de polițist, în unitățile școlare sătmărene.

Activitățile desfășurate de către polițiștii sătmăreni s-au realizat premergător evenimentului organizat de către toate structurile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în data de 24 martie a.c., pentru a marca Ziua Poliției Române.

Pe parcursul întâlnirilor polițiștilor cu elevii din unitățile școlare sătmărene, dar și cu tinerii din comunitățile vulnerabile participanți la programele educative ale Asociație STEA Satu Mare s-a vizat informarea, conștientizarea, dar și sensibilizarea participanților față de aspectele definitorii ale profesiei de polițist, cu accent pe promovarea profesiei, dar și abordarea domeniului delincvenței juvenile, prevenirea victimizării minorilor, răspunderea penală și siguranța pe stradă, acasă, la locul de joacă și bineînțeles, siguranța în mediul online.

Totodată, s-a urmărit și oferirea unor modele de comportament, oferirea de exemple concrete de reușită în viață și profesie, prin împărtășirea unor experiențe de viață, adevărate ,,povești” din viața tinerilor polițiști, absolvenți ai unor instituții de formare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Pentru reușita demersului, polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare li s-au alăturat și polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, astfel că, în echipă, s-a încercat  sensibilizarea unui număr cât mai mare de tineri care să fie motivați pentru a urma o carieră de polițist.

Demersurile interactive organizate în unitățile școlare au luat forma unor concursuri, realizarea împreună cu elevii a unor  materiale informativ – preventive pe diferite teme (bullying, cyberbullying, siguranța rutieră etc.), vizionarea unor clipuri tematice, familiarizarea cu tehnica și echipamentul polițiștilor, precum și cu autoutilitarele folosite în munca de poliție.

Pentru că prioritatea principală a polițiștilor vizează  siguranța tinerilor, a comunității, prevenirea victimizării minorilor și cetățenilor, activitățile desfășurate în această perioadă, pentru a marca Ziua Poliției Române au urmărit pe lângă aspectele menționate și facilitarea comunicării cu comunitatea sătmăreană, apropierea de aceasta și prin prezentarea aspectelor din viața polițiștilor, cu accent pe moralitate, conduită civică și aspectelor motivaționale pentru profesia de polițist.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente