vineri, martie 29, 2024
AcasăEducatie&CulturaPROIECT | Acces gratuit la teatru pentru sătmărenii care au împlinit 65...

PROIECT | Acces gratuit la teatru pentru sătmărenii care au împlinit 65 de ani

Direcția de Asistență Socială – DAS Satu Mare în parteneriat cu Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare invită sătmăreni care au împlinit 65 de ani să participe la un spectacol de teatru în cadrul proiectului “Implicat și activ la vârsta înțelepciunii”. 

Primul spectacol din acest proiect, comedia romantică “Almost Maine” interpretată de Trupa “Mihai Raicu”, se joacă vineri, 28 ianuarie 2022, începând cu ora 16:00.

Spectacolul poate fi vizionat gratuit de persoanele care au de la 65 de ani în sus, în limita locurilor disponibile. Sunt puse la dispoziție 150 de locuri. 

    
Condițiile de participare la spectacol:

  • persoane cu vârsta peste 65 de ani care dispun de certificat verde și își ridică biletul gratuit de la Agenția teatrală de pe strada Horea din municipiul Satu Mare. 
        
    “Evenimentul spectacol este parte a proiectului “Implicat și activ la vârsta înțelepciunii”, proiect implementat de Direcția de Asistență Socială Satu Mare în parteneriat cu Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și care are ca obiectiv general îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor din municipiul reședință de județ prin furnizarea a două servicii sociale, centrul de zi pentru vârstnici și masa pe roți. Prin acest proiect este promovat conceptul de îmbătrânire activă”, transmite DAS Satu Mare.

DAS Satu Mare transmite că spectacolul muzical interpretat de Trupa Harag Gyorgy “Îndrăgostiții din Ancona” de Vajda Katalin, programat inițial pentru 12 ianuarie 2022 și pentru care au fost ridicate toate biletele va fi pus în scenă la o dată ce le va fi comunicată ulterior vârstnicilor care și-au exprimat dorința de a-l viziona.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente