Un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară propune interzicerea utilizării țigărilor electronice și a dispozitivelor de încălzire a tutunului în spațiile publice închise, precum și în locurile deschise frecventate de copii. Inițiativa, depusă de USR, urmează să fie analizată luni în comisiile de specialitate ale Senatului.
Documentul introduce pentru prima dată sancțiuni directe pentru minori, cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei pentru nerespectarea noilor reguli. Inițiatorii argumentează că legislația actuală se concentrează pe interzicerea comercializării către minori, fără a împiedica efectiv consumul acestora în spații publice, în condițiile în care utilizarea produselor din tutun în rândul copiilor este în creștere.
Proiectul vizează și adulții: folosirea țigărilor electronice și a dispozitivelor similare ar urma să fie interzisă în toate spațiile publice închise, inclusiv în zonele destinate copiilor, dar și în spațiile deschise precum terenurile de sport sau locurile de joacă. Pentru persoanele peste 18 ani, amenzile pot ajunge până la 1.000 de lei.


