marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareProiect inedit pentru tinerii defavorizați

Proiect inedit pentru tinerii defavorizați

În această după-amiază, la Centrul Tehnologic de Inovare din municipiul Satu Mare, a avut loc lansarea proiectului „HEY! – Sprijinirea angajării tinerilor în județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmár-Bereg”. Scopul principal al proiectului este sprijinirea tinerilor vulnerabili din județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmár-Bereg, tineri care provin din mediul rural, tineri care nu au mai mult de opt clase, ori tineri ce provin din familii numeroase.

,,Este un proiect transfrontalier finanțat prin programul de cooperare transfrontalieră România – Ungaria, pe care o implementăm împreună cu Asociația pentru Idei în Mediul Rural din județul Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria. Scopul principal al proiectului este sprijinirea angajării tinerilor din județul Satu Mare și județul vecin, iar grupul țintă este format din tineri vulnerabili cu vârste între 17 și 35 de ani, tineri care fac parte din familii cu trei sau mai mulți copii, tineri care nu vorbesc sau vorbesc greu limba română, respectiv tinerii aparținând minorității rome”, a declarat Csengeri Zsolt, președintele Asociației AGES Satu Mare și managerul de proiect.

Managerul Csengeri Zsolt a declarat că proiectul s-a născut în urma unor analize care au evidențiat o serie de probleme ce îi împiedică pe foarte mulți dintre tinerii din mediul rural să avanseze în carieră.

,,Motivele pentru care am pornit acest proiect sunt multiple, dar aș aminti trei mari probleme: lipsa acută a forței de muncă, un al doilea motiv ar fi faptul că tinerii, în special cei din mediul rural, având cunoștințe minimale nu au acces la locul de muncă dorit , iar al treilea motiv se referă la faptul că la noi, dar și în județul vecin economia se concentrează de obicei în jurul orașelor mari, iar cei din mediul rural trebuie să depună astfel un efort considerabil. Din aceste motive s-a născut proiectul, iar noi ne dorim să aduce cât mai aproape cererea de ofertă”, a mai declarat Csengeri Zsolt.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente