joi, aprilie 25, 2024
AcasăsusProiectul Seri Pozitive – ”Ne alegem singuri drumul în viață sau el...

Proiectul Seri Pozitive – ”Ne alegem singuri drumul în viață sau el ne alege pe noi?”

Proiectul „Seri Pozitive” este inițiat de Asociația Schimbare Pozitivă din Cluj cu scopul de a crea un cadru de întâlnire și împărtășire de informații pe teme bine definite conduse de oameni cu experiență.

Participând la astfel de întâlniri poți găsi soluții la problemele care te frământă, poți socializa și cunoaște oameni noi sau poți chiar lega prietenii. Întâlnirile din Satu Mare sunt conduse de către Delia Danea – psiholog și trainer, iar invitații sunt oameni din comunitate care te pot inspira să faci și tu schimbări pozitive în viața ta.

Tema lunii Martie 2014 – ”Ne alegem singuri drumul în viață sau el ne alege pe noi?”

  •  Invitat: Alexandra Catargiu – consilier PR, realizator și moderator de emisiuni TV, pasionată de hand made

Căutăm de prea multe ori rețeta fericirii! De fapt fericirea este o stare interioară pe care o avem fiecare dintre noi dacă facem alegeri în concordanță cu ceea ce simțim. Nu există o singură modalitate de a ne găsi fericirea ci sunt multiple căi de a ajunge la ea. În funcție de alegerile pe care le facem apar diverse posibilități de a ne continua drumul.

Cu mulți ani în urmă a trăit în India un înțelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieții sale și care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om. Mulți regi i-au oferit putere și bani, alți au încercat să îl jefuiască, însă totul a fost în zadar.

Într-o zi la bătrân a venit un copil simplu și pur și i-a cerut înțeleptului să îl învețe să fie fericit. Înțeleptul a acceptat și i-a arătat faptul că în realitate sunt două cufere în care păstrează secretul fericirii și anume: mintea și inima sa, iar secretul fericirii constă în câțiva pași simpli de parcurs.

1.Dumnezeu există în toate lucrurile din viață.
2.Trebuie să te iubești pe tine însăți în fiecare zi, spunându-ți că ești un om important, cu valoare, inteligent, iubitor, cu așteptări mari de la tine însăți și că nu există obstacol pe care să nu-l poți învinge.
3. Pune în practică tot ceea ce spui că ești.
4. Nu invidia pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este.
5. Iartă și uită! Nu purta ranchiună!
6. Nu lua ce nu îți aparține!
7. Nu trebuie să faci pe nimeni să sufere. Toate ființele pământului trebuie respectate și iubite!
8. Trezește-te întotdeauna cu un surâs pe buze și descoperă în jurul tău partea bună și frumoasă, ajută-i pe cei care au nevoie, fără  aștepta nimic în schimb.

Secretul fericirii se află în fiecare, caută-l în interiorul tău și-l vei descoperi! Pentru că indiferent dacă tu îți alegi drumul în viață sau el te alege pe tine și îți lași pașii purtați important este să fii fericit cu alegerile făcute!

Sunt Alexandra Catargiu, consilier PR, realizator și moderator de emisiuni TV, pasionată de hand made și vreau să vă conving că orice este posibil dacă ai pasiune și răbdare! Am învățat singură să fac bijuterii iar răbdarea mi-o găsesc în dorința de a vedea rezultatul final. Fiecare persoană este unică în felul ei și vreau să cred că mărgelele mele unicat, sau în serii foarte, foarte mici contribuie la unicitatea persoanei care le poartă.

Vă invit cu drag și cu multă iubire, în lumea mea!

Data: 11 martie 2014 orele 18 – 20

Locația: Sediul Asociației Consult Scolari, Str. Aurel Vlaicu, Nr. 151.

Înscrieri, aici: http://schimbarepozitiva.ro/ne-alegem-singuri-drumul-n-via-sau-el-ne-alege-pe-noi/

La sfârșitul întâlnirii, participanții sunt invitați să lase o DONAȚIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Însă, nu lăsa banii să te împiedice să vii la aceste seri. Setează-ți intenția și toate se vor aranja pentru tine.

Partenerii Serilor Pozitive Satu Mare sunt: Asociația Consult Scolari, Jurnalul de Nord Vest, Jurnalul de Satu Mare, Sătmăreanul, SM Live, Revista Zile și Nopți Satu Mare, ProFM Satu Mare, Biblioteca Județeană Satu Mare și Asociația pentru Copii și Tineri ACT4U.

Persoana de contact: Delia Danea – Psiholog&Trainer, coordonator proiect Seri Pozitive Satu Mare, telefon 0745 – 612899, e-mail: [email protected]

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente