sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleInternationaleProteste în Portland, ​unde a fost declarată starea de revoltă.

Proteste în Portland, ​unde a fost declarată starea de revoltă.

Manifestanţi înarmaţi cu puşti de asalt, BLM-ANTIFA, au ars steaguri americane şi au defilat, în noaptea de marţi spre miercuri – fără să comită violenţe -, în pofida confuziei de după alegerile americane de marţi, la Portland, în Oregon, în nord-vestul Statelor Unite, iar poliţia federală FBI se teme de un nou val de violenţe în oraş, care a fost luni de zile teatrul unor manifestaţii tensionate ale unor activişti de extremă dreapta şi de extremă stânga, relatează AFP.

Această enclavă liberală din Oregon se teme de confruntări armate, după luni de manifestaţii şi de tensiuni între activişti de extremă dreapta, activişti de extremă stânga şi poliţia federală, scrie news.ro.

După ce preşedintele republican în exerciţiu Donald Trump şi-a proclamat realegerea împotriva democratului Joe Biden – în pofida faptului că state-cheie în alegeri nu au încheiat numărarea voturilor -, activişti s-au adunat în faţa tribunalului federal din Portland, epicentrul unor manifestaţii împotriva rasismului foarte tensionate în vară.

Mulţi manifestanţi strIgau sloganuri atât împotriva lui Trump, cât şi împotriva primarului Portlandului, Ted Wheeler – reales marţi -, în timp ce alţi manifestanţi dansau.

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a avertizat cu privire la riscul unor confruntări armate în legătură cu alegerile prezidenţiale, însă nu era vizibilă vreo activitate a grupărilor de extremă dreapta.

Un alt grup de manifestanți adunați miercuri în apropierea râului care traversează Portland și-a afirmat intenția de a „proteja rezultatele” alegerilor prezidențiale, foarte strânse, în condițiile în care numărătoarea voturilor continuă în anumite state iar echipa de campanie a lui Donald Trump a demarat acțiuni în justiție

Acești manifestanți afișau pancarte pe care scria „Numărați fiecare vot” și „Votul s-a terminat. Lupta continuă”.

„Vrem ca Trump să plece, acesta este obiectivul principal”, a strigat un manifestant, aclamat de grup.

Mai mulți protestatari purtau arme de foc, inclusiv puști. O pancartă cu sloganuri antirasiste și antiimperialiste afișa o pușcă de asalt alături de inscripția „Nu-l vrem pe Biden. Vrem răzbunare”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente