joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleInternationalePutin nu vrea război cu Ucraina

Putin nu vrea război cu Ucraina

putin

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că un război cu Ucraina este „improbabil”, într-un interviu acordat televiziunii rusești, subliniind susținerea sa pentru recentul acord de încetare a focului de la Minsk, ca cea mai bună modalitate de a stabiliza estul Ucrainei, relatează BBC News Online.

Putin a fost întrebat în acest interviu dacă există o amenințare reală de război, având în vedere situația din estul Ucrainei. „Cred că un astfel de scenariu apocaliptic este improbabil și sper că nu se va întâmpla vreodată”, a declarat el.

Putin a declarat că dacă acordul de la Minsk va fi implementat, estul Ucrainei se va „stabiliza gradual”. „Europa este interesată de acest lucru la fel ca Rusia. Nimeni nu vrea un conflict la marginile Europei, mai ales un conflict armat”, a declarat el.

Președintele rus a declarat, de asemenea, că în opinia sa calea către pace în Ucraina este clară și anume ca înțelegerea încheiată la Minsk să fie implementată. El a subliniat că acordul a fost susținut de Consiliul de Securitate al ONU, iar acest lucru contează pentru Moscova. Președintele a subliniat, de asemenea, că acesta conferă mai multe competențe zonelor estice ale Ucrainei, controlate în prezent de rebelii susținuți de Rusia.

În ceea ce privește invadarea Rusiei de către Ucraina, Putin a contestat că a mobilizat trupe pentru a ajuta rebelii. El susține că Kievul a pretins acest lucru pentru a-și ascunde umilința de a fi înfrânt de foști mineri și șoferi de tractor.

El a fost la fel de sever și în ceea ce privește Crimeea, pe care Rusia a anexat-o anul trecut, sfătuindu-l pe președintele ucrainean să se concentreze pe salvarea țării de la colapsul economic, în loc să promită că va lua peninsula înapoi.

Liderul rus a afirmat, de asemenea, că acordul de la Minsk a devenit un „document legal internațional” după aprobarea de către Consiliul de Securitate al ONU al rezoluției ruse care îl susține. Săptămâna trecută, acordul a fost pus în pericol de capturarea de către rebeli a Debalțeve, un oraș strategic important.

Ambele părți au la dispoziție două săptămâni pentru a-și retrage artileria și tancurile de pe linia de front și ambele au fost de acord la sfârșitul săptămânii să înceapă retragerea armamentului greu în scurt timp. Dar luni, armata ucraineană a declarat că rebelii nu au încetat focul, și prin urmare, îi este imposibil să își retragă armamentul greu.

Aproximativ 5.700 de persoane au murit și cel puțin 1,25 de milioane și-au părăsit locuințele de la începutul conflictului, în 2014. Guvernul ucrainean, liderii occidentali și NATO susțin că sunt dovezi clare că Rusia ajută rebelii cu armament greu și militari. Experții independenți susțin acuzațiile, în timp ce Moscova neagă, insistând că toți rușii care luptă alături de rebeli sunt „voluntari”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente