luni, mai 6, 2024
AcasăEconomico-socialLocale smRambo de Satu Mare i-a amenințat pe polițiștii din Odoreu chiar în...

Rambo de Satu Mare i-a amenințat pe polițiștii din Odoreu chiar în secție

Un puștan în vârstă de 17 ani a fost dus la secția de poliție după ce s-a bătut pe stradă, iar acolo a avut o revelație, crezându-se Rambo. Așa că i-a promis unui polițist local din Odoreu că îl va ucide și alte povești… nemuritoare. Ei bine, polițistul local, săturându-se de tânărul care și-a continuat seria de amenințări, i-a făcut o plângere frumoasă pentru ultraj, iar ”viteazul” s-a răsuflat și a făcut pe mielușelul în fața judecătorilor.

Doi agenți din cadrul Poliției Locale Odoreu, patrulând cu autospeciala de poliţie pe raza localităţii Odoreu, au constatat faptul că pe strada Mărtineşti are loc o altercaţie fizică între doi indivizi. Cei doi agenți s-au îndreptat spre cei doi bătăuși pentru a aplana conflictul, moment în care unul dintre agresori a devenit recalcitrant și cu agenții Poliției Locale, adresându-le celor doi cuvinte şi expresii jignitoare, astfel că acesta a fost condus la sediul Poliţiei Locale Odoreu.

În timp ce se aflau în incinta sediului Poliției, minorul a continuat să îi adreseze agentului cuvinte şi expresii jignitoare, având un comportament agitat, iar la un moment dat acesta a ameninţat-o cu moartea pe persoana vătămată, spunându-i acesteia: ”Îţi zic amu, încă o dată te prind în poliţie, cuţitu îi a tău, aici ni îi al tău. Te ameninţ amu în faţă, da, aici îi cuţitu a tău, ni mă”, indicând simultan zona gâtului, cu degetul, cauzându-i persoanei vătămate o stare de temere.

Evident, în fața judecătorului – riscând să o încurce serios – acesta a luat poziția ”ghiocel” și și-a recunoscut/regretat faptele, motiv pentru care a scăpat cu pedeapsa ”măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente