Acasă Economico-social Rareș Bogdan- ”imaginea unei ţări abandonate"

Rareș Bogdan- ”imaginea unei ţări abandonate”

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, susține că, după decizia judecătorilor în Dosarul 10 august, a avut ”imaginea unei ţări abandonate, unde Justiţia umblă cu capul spart”. Liberalul afirmă că situaţia va fi tranşată la CEDO.

”Astăzi, din păcate, după decizie, după ce judecătorii au decis că dosarul nu se redeschide şi că cei patru şefi ai Jandarmeriei din acest dosar (…) scăpă fără niciun fel de cost în faţa cetăţenilor şi a istoriei, am avut, încă o dată, imaginea unei ţări abandonate, unde Justiţia nu funcţionează, unde Justiţia umblă cu capul spart”, a afirmat, marţi seară, la B 1 TV, Rareș Bogdan, potrivit news.ro.

Prim-vicepreşedintele PNLa adăugat că, ”faptul că după trei ani de zile nu se întâmplă nimic şi tot ce a fost acolo a fost şters cu buretele ne arată că Justiţia din România n-a înţeles absolut nimic din lupta românilor pentru libertate, pentru civism, dar şi pentru o Justiţie complet liberă”.

”Noi ne vom adresa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, ne vom duce la Strasbourg cu ajutorul oamenilor care au fost, îi rog să facem front comun, pentru ca să atacăm decizia de clasare la CEDO pentru a veni Instanţa Europeană să redeschidă aceste dosar, nu se poate aşa ceva”, a mai declarat Rareş Bogdan.

Cererea DIICOT de redeschidere a urmăririi penale în Dosarul 10 august a fost respinsă, marţi, de Tribunalul Bucureşti. Decizia este definitivă.

- Advertisment -

Cele mai populare

„Implementarea SDL în comunităţile marginalizate din teritoriul GAL Tövishát”

„Implementarea SDL în comunităţilemarginalizate din teritoriul GAL Tovishat”, Comunicat conferință lansare proiectAsociaţia Grup de Acţiune...

Cristiano Ronaldo admite că l-a depășit pe legendarul Pele la numărul golurilor înscrise

Cristiano Ronaldo a înscris duminică un hat-trick împotriva formației Cagliari, scor 3 la 1 pentru Juventus, reușind astfel...

Ce vreme îi așteaptă pe sătmăreni în perioada următoare

Vremea va rămâne închisă, cu șanse de precipitații, și în weekend și pe parcursul săptămânii viitoare. Temperaturile vor începe și ele să...

Regina Elisabeta le răspunde lui Meghan și Harry

Regina Elisabeta a II-a s-a declarat întristată de dificultățile prin care au trecut Meghan Markle și prințul Harry. Cei doi au vorbit...

Comentarii recente