joi, mai 2, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareRecomandările polițiștilor pentru minivacanța de 1 mai

Recomandările polițiștilor pentru minivacanța de 1 mai

În zonele aglomerate din piețe, gări, autogări, magazine, fiți foarte atenți cu banii și obiectele personale!

Nu purtați portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoșă sau la vedere!

Nu păstrați în același loc banii, actele personale și cheile apartamentului!

În aglomerație, dacă vă simțiți bruscați, controlați-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment! Priviți cu atenție persoanele din jurul vostru pentru a reține cât mai multe detalii despre cei care ar putea să vă sustragă bunuri.

Evitați pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate.

În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist ori sunați la 112 – Apelul Unic de Urgență!

Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulați cu viteză adaptată permanent condițiilor din trafic, în special când se circulă în coloană și nu uitați de politețea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranță, în mers, măriți distanța dintre vehicule.

Conduceți prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asigurați-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre și evitați depășirile care, în condiții de vizibilitate redusă și carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectați regimului legal de viteză! Polițiștii rutieri reamintesc că viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Pietonilor le recomandăm să-și sporească atenția și să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă.

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente