Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că proiectul de rectificare bugetară ar putea fi discutat vineri în ședința de Guvern, după finalizarea și publicarea documentului. Potrivit acestuia, rectificarea are ca obiectiv acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta ținta de deficit bugetar asumată pentru anul 2026.
„Încercăm să finalizăm astăzi și să publicăm rectificarea astfel încât să intre mâine în ședința de Guvern. E o rectificare importantă, care își propune să acopere nevoile esențiale primare din acest moment”, a declarat ministrul.
Alexandru Nazare a precizat că principalele fonduri suplimentare vor fi direcționate către Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Agriculturii, în condițiile în care Guvernul urmărește menținerea echilibrului bugetar până la sfârșitul anului.
În ceea ce privește solicitările ministerelor pentru suplimentarea bugetelor, care însumează aproximativ 60 de miliarde de lei, ministrul a apreciat că nivelul cererilor depășește posibilitățile actuale ale statului.
„Ministerele au cerut 60 de miliarde. Este o sumă foarte mare. Nu cred că România își permite să aloce sume de o asemenea magnitudine. Cred că trebuie să fim responsabili”, a afirmat Nazare.
Șeful Finanțelor a anunțat totodată că Executivul are în vedere două rectificări bugetare până la finalul anului. Prima va include măsurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor urgente, iar autoritățile sunt deja pregătite pentru o a doua ajustare a bugetului.
Potrivit ministrului, strategia urmărește atât susținerea domeniilor care au nevoie de finanțare suplimentară, cât și respectarea angajamentelor privind disciplina fiscală și încadrarea în ținta de deficit stabilită pentru 2026.


