Joi, Consiliul Local Satu Mare urmează să voteze noul regulament privind alocarea locuințelor sociale. Consilierul local Diana Creț anunță că a depus mai multe propuneri pentru a orienta atribuirea locuințelor către familiile aflate în situații dificile, familiile cu copii și persoanele cu venituri foarte mici.
Printre modificările solicitate se numără sancționarea comportamentului antisocial, limitarea transmiterii locuințelor sociale din generație în generație și obligativitatea ca beneficiarii apți de muncă să demonstreze că își caută activ un job. O parte dintre aceste propuneri nu au fost însă acceptate.
Diana Creț consideră că dezbaterea publică generată în jurul subiectului reprezintă totuși un pas înainte, subliniind că presiunea societății a determinat luarea în calcul a unor îmbunătățiri. Ea atrage atenția că există cazuri de nedreptate care, mai devreme sau mai târziu, vor ieși la iveală.


