joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareRestaurantele și cluburile se vor închide

Restaurantele și cluburile se vor închide

Începând din, 17 martie, a fost suspendată activitatea de examinare pentru permise de conducere, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire a acestei decizii. De asemenea, sunt reduse la maxim activitățile de relații cu publicul ale instituțiilor din subordinea MAI.

De asemenea, prin ordonanță militară, au fost luate următoarele decizii:

Se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației.

Este permisă organizarea de către unitățile economice de profil a activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in”, „room-service” sau livrare la client.

Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise.

Se interzice organizarea și desfășurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise.

Organizatorii evenimentelor organizate și desfășurate în spații deschise, ce presupun participarea a maximum 100 de persoane, sunt obligați să dispună măsuri care să asigure distanța de minimum 1 metru între participanți.

Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 3,5t au obligația ca, în punctul de trecere a frontierei, să aibă asupra lor și să poarte mijloace individuale de protecție, precum dezinfectant, mănuși, mască pentru față și să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinație.

Conducătorii de autovehicule menționați anterior, care sosesc din „zone roșii” sau „zone galbene” ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2.

Ansamblele și subansamblele echipamentelor medicale fabricate în România pentru beneficiari din afara teritoriului național nu fac obiectul restricțiilor la export.

Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura intră în vigoare începând cu data de 18.03.2020, ora 18.00, ora României.

Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020.

Aceste măsuri nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

MĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ

În aplicarea măsurilor stabilite prin decretul prezidențial, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, au fost adoptate următoarele decizii, ținând cont de două obiecte majore:

Ducerea la îndeplinire sarcinile suplimentare ce revin unităților MAI pe linia prevenirii răspândirii coronavirusului;

Asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și un răspuns ferm la orice formă de criminalitate, în special a celei care dorește să profite de această stare de urgență.

Astfel:

Structurile de poliție locale sunt coordonate operațional de Inspectoratele Județene de Poliție, iar în Capitală de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Efectivele de poliție locală sprijină poliția națională în măsurile de ordine publică.

La nivel național sunt constituite echipe mixte de cercetare și documentare și sunt accentuate verificările privind modul în care sunt respectate condițiile de izolare, corectitudinea informațiilor furnizate de cetățenii care intră în România și orice alte aspecte ce țin de asigurarea ordinii publice și eficiența măsurilor de combatere a răspândirii noului tip de coronavirus.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente