marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocaleInternationaleRomânia acordă Moldovei 90 milioane lei pentru școli

România acordă Moldovei 90 milioane lei pentru școli

România va acorda Republicii Moldova fonduri totale de 20 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii școlare din statul vecin, alocarea banilor fiind decisă, luni, de Guvern, într-o ședință la începutul căreia a participat și prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă.

Inainte de aprobarea actului normativ, premierul Victor Ponta l-a asigurat pe oficialul moldovean că proiectul a fost refăcut, în sensul că nu mai prevede alocarea a doar 80 milioane lei, cum prevedea forma inițială, ci 90 milioane lei, explicând că eroarea aparține ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, care a calculat echivalentul a 20 milioane euro la o paritate „din vremuri mai bune”.

„Când calculează, ministrul Voinea totodeauna calculează în jos. Am refăcut calculul, ca să fie 20 milioane euro”, i-a spus Ponta premierului moldovean.

El i-a mai spus oficialului de la Chișinău că toți miniștrii români își doreau să primească cele 90 milioane lei pentru domeniile lor, dar au fost de acord ca suma să fie cedată Republicii Moldova.

„Cred că sunt gesturi extrem de importante prin care arătăm că, dacă noi am avut un an bun, trebuie să aibă și Moldova un an bun. De altfel, anul acesta ați luat o decizie fundamentală la Vilnius, anul acesta Curtea Constituțională din Moldova a decis că limba română este limba oficială, deci, Moldova a avut un an bun, România a avut un an bun și cred că trebuie să ne sprijinim ca și 2014 să fie la fel de bun”, a adăugat Ponta.

Săptămâna trecută, premierul Ponta a anunțat că România va acorda „aproximativ 80 milioane lei, aproape 20 milioane euro” pentru dezvoltarea sistemului de educație din Republica Moldova și a cerut tuturor celor care muncesc în școlile românești să fie „solidari”, arătând că este un gest de solidaritate care va conta la fel de mult ca orice altă investiție în orașele sau școlile românești.

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente