Selecționerul echipei naționale de fotbal, Gheorghe Hagi, a apreciat evoluția României în remiza, scor 1-1, obținută în deplasare împotriva Georgiei, însă a subliniat că mai sunt aspecte de îmbunătățit înaintea următorului test.
Hagi a explicat că echipa se află încă în perioada de acomodare, acesta fiind primul meci al mandatului său:
„A fost un prim meci, puteam să facem mai multe, dar am fost împreună doar câteva zile. Ușor-ușor, jucătorii mă vor înțelege pe mine, eu pe ei și va fi mai bine”, a declarat selecționerul.
Tehnicianul a remarcat atât efortul depus de jucători, cât și momentele pozitive din joc, fără a ignora greșelile apărute:
„Am luptat, am ieșit la joc, am făcut lucruri bune, dar, bineînțeles, am făcut și greșeli. Le-am spus felicitări pentru efort, pentru că suntem la final de sezon și nu e ușor să joci în deplasare.”
După egalul din Georgia, România continuă seria meciurilor de pregătire. Următorul test este programat pe 6 iunie, de la 20:45, pe Stadionul Steaua din București, unde „tricolorii” vor întâlni selecționata Țării Galilor.


