România va finaliza anul 2025 cu aproximativ 146 de kilometri de autostradă și drum expres deschiși circulației, potrivit estimărilor făcute de directorul CNAIR, Cristian Pistol. Astfel, 2025 devine al doilea cel mai bun an pentru infrastructura rutieră, după recordul stabilit în 2024, când au fost inaugurați 200 de kilometri de drum de mare viteză.
Cristian Pistol a subliniat că rezultatele sunt rodul „eforturilor constante din 2025, atât ale antreprenorilor, cât și ale colegilor din CNAIR”, menționând și apropiata deschidere a încă 50 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, pe segmentul Focșani – Adjud.
Deși performanța este remarcabilă, ea rămâne sub ținta anunțată inițial de Ministerul Transporturilor, care estima un nou record de 250 de kilometri inaugurați în 2025.
Cea mai recentă deschidere de trafic a avut loc marți, 23 decembrie, la ora 11:00, conform informațiilor transmise de șeful CNAIR.


