România a primit organizarea Campionatului European de tineret la handbal masculin din 2026, care urmează să se desfăşoare la Cluj-Napoca şi Turda, a anunţat, miercuri, 18 decembrie, într-o conferinţă de presă, secretarul general al FRH, Nicolae Luca.
Aceasta este cea de-a doua competiţie europeană pe care România o va organiza în 2026, când ţara noastră va fi gazda Campionatului European de handbal feminin de senioare, alături de Cehia, Polonia, Slovacia şi Turcia.
„Tot prin prisma organizărilor, încercăm să promovăm şi celelalte genuri de evenimente. Şi în acest sens, am aplicat, împreună cu alte patru ţări, și am fost aleşi ca organizatori ai Campionatul European de tineret masculin, tot în 2026. Şi noi ne-am gândit să folosim ca o practică, prin care noi să putem să facem faţă Campionatului European de senioare. Campionatul European de tineret va avea loc la Cluj-Napoca şi Turda. Tot la capitolul evenimente majore, am putea vorbi despre tragerea la sorţi a Campionatului European, cea de calificări, un eveniment pe care îl vom face cu Federaţia Europeană de handbal la Cluj-Napoca în luna martie. Un eveniment pe care noi îl anticipăm a fi de anvergură, pentru că va trebui să demonstrăm această capacitate organizatorică”, a declarat Nicolae Luca.