AcasăPoliticaRomânia vrea ca până în 2030 să crească în etape bugetul pentru...

România vrea ca până în 2030 să crească în etape bugetul pentru apărare

În cadrul ședinței de miercuri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, ministrul apărării a primit mandatul de a susține majorarea bugetului în cadrul discuțiilor tehnice și negocierilor pentru pregătirea summitului NATO de la Haga.

După ședința CSAT, președintele interimar, Ilie Bolojan, a explicat modul în care România va accesa creditul oferit de Comisia Europeană pentru suplimentarea dotărilor în domeniul apărării.

Potrivit lui Ilie Bolojan, a fost constituit un grup de lucru coordonat de Cancelaria prim-ministrului, în colaborare cu reprezentanți ai Ministerelor Apărării și Economiei, care va elabora aplicația României pentru obținerea acestui credit. Finanțarea, avantajoasă din punct de vedere al condițiilor, are o perioadă de rambursare de peste 40 de ani, cu o perioadă de grație de zece ani, permițând astfel dezvoltarea capacităților militare fără o presiune semnificativă asupra bugetului național.

Investițiile în domeniul apărării vor fi direcționate către comenzi adresate companiilor publice și private din industria românească, a subliniat Ilie Bolojan.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare