Roxana Lacatos, fetița care suferă de cancer la față, se află în Turcia de câteva zile, unde a fost supusă unor investigații medicale. Medicii de acolo spun că există speranță pentru ca ea să se vindece, însă costurile sunt mult peste posibilitățile familiei.
Suma de bani adunată până acum acoperă doar investigațiile inițiale și prima ședință de tratament, însă valoarea următoarelor ședinte de tratament este estimată la aproximativ 20.000 EUR. La această sumă se mai adaugă costurile biletelor de avion și cazarea în Turcia.
„Roxi a efectuat în cursul zilei de miercuri consultația ORL. A fost mai liniștită, dar din păcate frica și tristețea încep să își facă apariția pe chipul ei. În zilele următoare ea va fi supusă unor investigații și mai complexe”, transmit reprezentanții fetiței.
Amintim că Roxana, o fetită în vârstă de doar 9 ani, din Livada – județul Satu Mare, are nevoie de ajutorul nostru pentru a primi o nouă șansă la viață. În România, Roxi nu mai are cale de vindecare, astfel că speranța vine de la o clinică din Turcia dar e nevoie de bani și de implicare din partea tuturor.
„Avem vești cât de cât bune! Roxi are șanse de vindecare în Istanbul, Turcia, însă bănuții strânși până în prezent ajung doar pentru această primă parte a tratamentului. Urmează să fie internată la începutul săptămânii viitoare pentru prima sesiune de chimioterapie. Roxi are emoții destul de mari fiind într-un loc nou, departe de casă, dar da dovadă de curaj în continuare! Este o luptătoare”, este mesajul reprezentanților fetiței.
Calvarul a început în urmă cu trei ani
Roxana este o fetiță de doar 9 ani care în urmă cu trei ani, după efectuarea unor investigații medicale, a fost diagnosticată cu cancer la față, în zona mandibulei. Fetița a fost internată perioade lungi la Institutul Oncologic din Cluj, iar în urma tratamentelor chimioterapeutice, boala Roxanei a intrat în remisie. Din păcate, cancerul Roxanei a recidivat, organismul ei nu mai răspunde la tratament iar medicii români neavând o altă schemă de tratament, pot doar să îi prelungească viața, nu să o și salveze.
O rază de speranță se întrezărește însă din Turcia, de la Spitalul Memorial unde fetița poate primi tratament corespunzător, însă familia modestă din care provine nu îi poate asigura transportul, spitalizarea și costurile aferente tratamentului. Din calculele familiei, inițial ar fi fost nevoie de cel puțin 10 mii de euro, pentru acoperirea cheltuielilorși tratament, însă după primele investigații efectuate în Turcia, este nevoie de mult mai mult, circa 20.000 de EURO.
Roxi provine dintr-o familie modestă, dar muncitoare și are doi frați mai mari, adolescenți.
CONT DONAȚII:
RO81CECEC001946386231511 CEC BANK Cont RON Titiluar: Lacatos Vasile
REVOLUT pe: @ivettsbaj 0758872775
PAYPAL: https://www.paypal.com/paypalme/Osansalaviata?fbclid=IwAR048Y2UJENmx0SSA__pjJDUaoKYJSz-RtvZNVM1uHt0NWXmE9z1lfclRJY
Persoană de contact: Lacatos Vasile (tata): 0743470265