vineri, aprilie 26, 2024
AcasăsusS-a pus prima bornă la Drumul Expres Satu Mare Oar - Drumul...

S-a pus prima bornă la Drumul Expres Satu Mare Oar – Drumul Expres M49

Moment important pentru realizarea proiectului de construire a Drumului Expres Satu Mare-Oar-granița cu Ungaria. Astăzi, în zona de frontieră româno-maghiară de la Oar, a fost amplasată borna care marchează punctul de conexiune dintre cele două tronsoane de drum de pe teritoriul României și Ungariei.

Pentru corelarea traseului viitorului Drum Expres Satu Mare-Vetiș-Oar cu Drumul Expres M49 (Ungaria), au venit în județul Satu Mare reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din România și ai Ministerului Inovării și Tehnologiei din Ungaria, care s-au întâlnit cu președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, prefectul județului, Altfatter Tamás, subprefecții Radu Bud și Lavinia Kiss, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulic Csaba, primarul comunei Vetiș, Iuliu Ilyes, precum și cu proiectanții și specialiștii instituțiilor implicate în derularea acestui proiect.

Potrivit reprezentanților CNAIR, studiul de fezabilitate pentru proiectul drumului expres se află în stare avansată de realizare, iar în următoarea perioadă se vor identifica proprietarii a căror terenuri sunt traversate de traseul Drumului Expres în vederea întocmirii documentelor pentru procedura de expropriere. În județul Satu Mare, o parte semnificativă a Drumului Expres, aproximativ 80%, va trece prin localitatea Vetiș și 20% prin municipiul Satu Mare.

„Deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei este esențială pentru județul Satu Mare. Pe lângă facilitarea reducerii traficului la PTF Petea, acest drum expres va facilita și dezvoltarea reciprocă a județelor Satu Mare și Szabolcs-Szatmár-Bereg, respectiv va stabili o legătură între județul Satu Mare și rețeaua europeană de autostrăzi”, a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare.

SURSA: Biroul de presă al CJ Satu Mare

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente