Timp de patru zile, din 21-24 iunie, vor avea loc spectacole de muzică ușoară și populară și deja consacratele Festivaluri ale pălincii și mămăligii. Toate localitățile din județ vor fi prezente cu standuri în care vor fi prezentate obiceiurile și tradițiile zonei, dar și bunătăți culinare specifice fiecărei localități. Ziua Județului a fost stabilită pe data de 24 iunie, când se sărbătorește și “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, cel care va deveni protectorul județului Satu Mare. Președintele Adrian Ștef a declarat că manifestările vor începe încă din 21 iunie atât în Centrul Nou cât și Piața Libertății. În această perioadă vor avea loc Festivalul Pălincii și Festivalul Mămăligii, fiecare comună având pregătit un stand de expoziție. Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef nu a dezvăluit nimic din program, însă potrivit unor surse, cap de afiș va fi Horia Brenciu si Orchestra. De asemenea, au mai fost invitați Petrica Muresan, Connect-R, Elena Gheorghe, Deepcentral, Akcent, Vama și multi artisti locali si nu numai.
Cultură, gastronomie și voie bună
Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef a declarat că primăriile vor avea câte o căsuță în care își vor putea prezenta atât specificul culinar cât și cultura zonei de unde provin. Potrivit celor declarate de Adrian Ștef, „căsuțele vor fi montate încă de vineri, pentru ca sâmbătă și duminică sătmărenii să poată sărbători în liniște. Paralel cu acest eveniment vor avea loc și Festivalul pălincii, respectiv cel al mămăligii.
“Va fi o îmbinare armonioasă între tradiții, cultură, gastronomie, produse tradiționale, istorie și voie bună. Va fi un eveniment care se va adresa tututor locuitorilor județului, dar care va avea o anumită ținută. Pe cele două scene vor urca nume mari ale muzicii românești, de toate genurile, rock, dance, popular și simfonică”
VINERI 21 IUNIE 2013
- Scena mare P-ța 25 Octombrie
- 20:30 Intonarea imnului României și imnului Europei
- 20:40 Program muzical Cvartet „Dinu Lipatti”
- 21:15 Discurs oficialități
- 21:30 Concert muzică clasică Filarmonica „Dinu Lipatti” în program „Lacul lebedelor” cu show pirotehnic (jerbe)
- 22:15 DJ cu laser show
- Centrul Vechi – Piața Libertății
- 11:00 Defilare majorete din Carei
- Defilare Fanfara din Căpleni
- Defilare Cavalerii Pălincii
- Parada Portului popular
- 11:20 Discurs oficialități
- 11:30 Festivitate decernare premii „Concurs de pălincă” ediția IX-a
- 12:00 Festival folcloric, prezintă Marius Chiș și Orban Nagy
- 12:00–12:10 Fanfara din Căpleni, dirijor Mircea Cacu
- 12:10–12:20 Ansamblul folcloric ,,Ceatara” Carei
- 12:20–12:30 Grupul de tapuritoare Racsa
- 12:30–12:40 Ansamblul folcloric ,,Rekettye” Carei
- 12:40–12:50 Ansamblul Oașul – Negrești Oaș
- 12:50–13:00 Ansamblul folcloric ,,Rote Rose” Carei
- 13:00–13:10 Ansamblul folcloric ,,Sanzienele” Negrești, Școala de arte si meserii ,,Gellért Sándor” Micula
- 13:10–13:20 secția română – nuntă maramureșeană
- 13:20–13:30 secția maghiară–dans popular maghiar
- 13:30–13:40 Ansamblul folcloric ,,Kukurok” Ser
- 13:40–13:50 Ansamblul folcloric ,,Florile Tarnei” Tarna Mare
- 13:50–14:00 Dansuri populare maghiare, Craidorolț
- 14:00–14:10 Dans etno Craidorolț
- 14:10–14:20 Muzică populară, Terebești
- 14:20–14:30 Recital de poezii, Lazuri
- 14:30–14:40 Muzică populară, Turulung
- 14:40–14:50 Ghiță Blidar
- 14:50–15:00 George Negrea
Pauză
- 17:00–17:10 Ansamblul folcloric ,,Codrenașii” Corund
- 17:10–17:20 Ansamblul folcloric ,,Vatra Ardeleană” Vama
- 17:20–17:30 Ansamblul folcloric ,,Tarnița” Bârsău
- 17:30–17:40 Corul femeilor din Căpleni
- 17:40–17:55 Corul din Medieșu Aurit
- 17:55–18:05 Dans irlandez, Tășnad
- 18.05–18.15 Dans codrenesc, Tășnad
- 18:15–18:25 Dans german, Tășnad
- 18:25–18:35 Dansuri populare Petrești
- 18:35–18:50 Ansamblul folcloric ,,Csodaszarvas” Agriș
- 18:50–19:10 Grupul de tapuritoare din Bixad
- 19:10–19:20 Sorin Buc
- 19:20–19:30 Tapuritoarele din Batarci
- 19:30–19:40 Vlad Doroș si Petrică Zele
- 19:40–20:00 Elevii Școlii de Arte Satu Mare
- 20:00–20:40 Recital folcloric Petrică Mureșan și orchestra Horile Sătmarului, dirijor Florea Ion
- 20:40–21:20 Recital folcloric Aurel Tămaș
- 21:20–22:00 Recital folcloric Irina Loghin
- Concurs culinar pe trei teme: bogrács, mămăligă, produse patiserie (desert)
- 17:00 Decernare premii concurs culinar
- 15:00–17:00 Concurs de tăiat lemne în fata Hotelului Dacia
- 10:00–11:00 Concurs desene pe asfalt „Locul unde trăiesc” pe strada 1 Decembrie 1918
Centrul Nou – Corneliu Coposu
- 10:00 Deschiderea oficială a evenimentelor, prezentarea oficialităților, antrenorilor și un moment artistic
- 10:20 Demonstrații de scrimă (Clubul Sportiv Satu Mare, antrenor Dan Șuta)
- 11:00–12:00 Demonstrații de box (C.S. Unio, C.S. Voința, C.S. Sab Gomez Carei, antrenori Sándor Iosif, Ghețe Liviu și Sabău Gheorghe)
- 12:00–13:00 Demonstrații de karate (C.S. Zanshin, antrenor Igor Bălăcescu)
- 13:00–19:00 „Marea selecție” – finala acțiunii de selecție la trântă (inițiator Gheorghe Ardelean)
- 10:00 concursuri de șah pentru copii și adulți, simultan acordat de maestrul Ciprian Muntean.
Centrul Nou – scena P-ța 25 Octombrie
- Prezentatori: Toth Klarissz și Ovidiu Matioc
- 12:00–12:30 muzică ușoară – Centrul Cultural Carei
- 12:30–12:45 dans modern – Centrul Cultural Carei
- 12:45–13:45 muzică ușoară – Școala de Arte
- 13:45–14:45 MISS Județul Satu Mare – organizatori Școala de Arte și Agenția Gaby’s Models, prezentator Victor Constantinovici
- 14:45–15:45 muzică ușoară – Școala de Arte
- 15:45–16:15 Black River Blues Band
- 16:15–16:45 DØTS – pop-rock alternativ
- 16:45–16:50 Dans majorete Medieșu Aurit
- 16:50–17:00 muzică pop „2+1” Școala de Arte
- 17:00–18:00 probă de sunet artiști invitați
- 18:15–19:00 Deep Central
- 19:15–20:15 Dobrády Ákos
- 20:30–21:15 Ellie White
- 21:30–22:45 Vama
- 23:00–24:00 Connect-R
DUMINICĂ 23 IUNIE 2013
- Centrul Vechi– Piața Libertății
- Prezentatori: Marius Chiș și Maria Varga
- 13:30–13:50 Fanfara din Foieni, dirijor Mircea Cacu
- 13:50–14:05 Formatia de dansuri „Rozsmalint” Bogdand
- 14:05–14:20 Ansamblul folcloric „Crenguța” Socond
- 14:20–14:35 Ansamblul folcloric „Bokréta” Orașu Nou
- 14:35–14:50 Dansuri populare, Pomi
- 14:50–15.10 Dansuri populare germane și majorete din Ciumești
- 15:10–15:25 Dansuri populare, Sanislău
- 15:25–15:40 Dansuri populare, Tiream
- 15:40–15:55 Calusarii din Acâs
- 15:55–16:10 Dansuri populare, Porumbești
- 16:10–16:25 Grupul de tapuritoare din Turț
- 16.25–16.45 Dansuri populare, Halmeu
- 16:45–16:55 Ansamblul folcloric „Mugurașii Moftinului” Moftinu Mic
- 16:55–17:10 Dansuri populare maghiare, Păulești
- 17:10–17:20 Mihai Muscan si grupul Favorit
- 17:20–17:30 Muzică populară, Botiz
- 17:30–17:40 Formația de dansuri țigănești
- 17:40–17:55 Ansamblul folcloric „Măgura” Târsolț
- 17:55–18:15 Muzică populară, Medieșu Aurit
- 18:15–18:30 Ansamblul Oșencuța din Călinești Oaș
- 18:30–20:00 Palya Bea si Szokolay Dongó Balázs
- 20:00–20:20 Elevii Școlii de Arte Satu Mare
- 20:20 –20:30 Sorin Buc
- 20:30–20:45 Ionela Toma
- 20:45–21:00 Recital folcloric Nicolae Sabău
- 21:00–21:30 Recital Ansamblul folcloric „Transilvania” Baia Mare cu solistii Dumitru Dobrican, Titus Perse, Ioana Pricop, Nistorel Dragoș, Ileana Bumbar si Petrică Mureșan
- 21.30–22.00 Recital folcloric Sava Negrean Brudașcu