Duminică, 3 mai, are loc cea de-a 68-a ediție a Festivalului Folcloric „Sâmbra Oilor”, una dintre cele mai vechi și reprezentative sărbători ale Țării Oașului. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Satu Mare, în parteneriat cu Instituția Prefectului, autoritățile locale din Certeze și Negrești-Oaș și Casa de Cultură Negrești-Oaș.
Considerată un simbol al patrimoniului cultural imaterial, sărbătoarea adună anual mii de participanți atrași de autenticitatea tradițiilor oșenești. Programul începe la ora 11:00, cu evoluții ale ansamblurilor folclorice, ceterașilor, zongorașilor și țâpuritorilor din Oaș și Codru. Deschiderea oficială este programată la ora 13:00, urmată de momentul central: măsurișul laptelui și sfințirea turmelor, ritualuri pastorale păstrate de generații.
Invitatul special al ediției este îndrăgitul interpret Aurel Tămaș, care va susține un recital. Festivalul capătă și o notă internațională prin participarea Asociației „Vocea Diasporei Române în Franța”, coordonată de Maria Moiș, alături de un grup de copii și țâpuritoare acompaniați de ceterașul Dani Cânța. De asemenea, o delegație oficială din Franța, condusă de primarul orașului Gagny, Rolin Cranoly, va fi prezentă la eveniment.
Programul artistic se va desfășura până în jurul orei 18:00, oferind publicului o incursiune completă în tradițiile oșenești. „Sâmbra Oilor”, cunoscută și ca „Ruptul Sterpelor”, marchează momentul tradițional al împărțirii laptelui după primul muls – un obicei cu rădăcini adânci în viața pastorală a zonei.


