AcasăLocaleSatu Mare a comemorat Ziua Eroilor printr-un ceremonial militar și religios

Satu Mare a comemorat Ziua Eroilor printr-un ceremonial militar și religios

Municipiul Satu Mare a marcat joi, 21 mai, Ziua Eroilor, printr-un ceremonial solemn desfășurat la Cimitirul Eroilor de pe bulevardul Cloșca. Evenimentul, dedicat celor care și-au dat viața pentru apărarea patriei, a reunit reprezentanți ai autorităților locale, cadre militare, veterani și numeroși cetățeni.

Manifestările au început la ora 12:30, cu prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, urmate de intonarea Imnului Național al României. Un sobor de preoți a oficiat apoi serviciul religios, înălțând rugăciuni pentru odihna eroilor căzuți pe câmpurile de luptă.

În cadrul ceremoniei, oficialitățile au susținut alocuțiuni în care au subliniat responsabilitatea fiecărei generații de a păstra vie memoria martirilor neamului și de a le urma exemplul de devotament, curaj și sacrificiu. Ziua Eroilor rămâne un moment de reflecție și recunoștință față de cei care au apărat libertatea și identitatea națională.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare