sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleSatu Mare. Polițist amendat după ce a provocat un accident de circulație

Satu Mare. Polițist amendat după ce a provocat un accident de circulație

În cursul zilei de luni, 9 mai 2022, o autospecială de poliție a fost implicată intr-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflat la volanul unei autospeciale, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care circula în aceeași direcție de mers, fiind condus de o femeie, de 33 de ani, din Satu Mare.

Autoturismul condus de femeie, ar fi fost proiectat într-un vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat, de 59 de ani, din Satu Mare.

În urma impactului nu a fost rănită nici o persoană, rezultând doar pagube materiale, prin avarierea celor trei autoturisme.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Conducătorul autospecialei a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002.

Sursa foto: presasm.ro

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente