marți, aprilie 16, 2024
Acasăreportaje”Școala Altfel”, prilej pentru zeci de elevi din județ de a cunoaște...

”Școala Altfel”, prilej pentru zeci de elevi din județ de a cunoaște mai bine profesia de polițist

Programul ,,Școala Altfel”, desfășurat în unitățile școlare sătmărene, a creat oportunitatea ca polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității să fie prezenți în rândul elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, abordând teme diferite, axate pe prioritățile naționale stabilite în domeniul prevenirii.

Astfel, în perioada 27 februarie – 03 martie a.c., polițiștii din structura prevenire s-au întâlnit cu elevii din cadrul Școlii Profesionale ,, George Coșbuc” Medieșu Aurit, Școlii Gimnaziale ,,Grigore Moisil” Satu Mare, Școlii Gimnaziale Tășnad, Școlii Gimnaziale Sărăuad, Școlii Gimnaziale ,,Constantin Brâncoveanu” Satu Mare, Școlii Gimnaziale ,, Rakoczi Ferencz” Satu Mare, Liceului Teoretic German ,,J, Ettinger” Satu Mare, Liceului Tehnologic ,,Petru Cupcea” Supur și Școlii Gimnaziale Giorocuta.

Axat pe identificarea problematicii cu care se confruntă cei mici, dar și tinerii în mediul online, activitățile informativ – preventive organizate de către polițiștii din structura prevenire au vizat domeniul criminalității informatice, campania națională ,,SIGURANȚA ONLINE” oferind materialele didactice necesare abordării acestui subiect.

Având ca scop cooperarea și prevenirea în lupta criminalității informatice, ce presupune   creșterea  gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate criminalității informatice în mediul online, cu accent pe atacurile cibernetice și pornografia infantilă, s-a urmărit atât informarea elevilor vizând problematica ridicată, cât și transmiterea unor mesaje preventive, sensibilizarea participanților, accentuarea caracterului formativ – educativ al informațiilor transmise, adaptat particularităților de vârstă și individuale.

Îndemnurile, sfaturile, recomandările  polițiștilor au reflectat complexitatea fenomenului de criminalitate informatică, pornind de la  pericolele existente în mediul online și continuând cu  cyberbullying, protecția datelor personale. Acestea se adresează cu precădere tinerilor și vizează în principal următoarele :

  • Nu face publice în mediul online, pe rețelele de socializare, jocuri online datele tale personale: nume, adresă, numele școlii, număr de telefon, locul de muncă al părinților!
  • Nu te întâlni cu persoane cunoscute pe internet fără să îți anunți părinții! În spatele unui profil frumos se poate ascunde oricine și, mai ale, intenții periculoase!
  • Atunci când ești victima unei agresiuni pe internet, anunță imediat un adult de încredere, renunță la comunicarea cu aceea persoană și raportează: BLOCK, REPORT!
  • Ai grijă ce fotografii postezi pe rețelele de socializare! Acestea pot rămâne în alte computere, dispozitive, chiar dacă tu ștergi postarea inițială!
  • Restricționează accesul necunoscuților la profilul tău de pe rețelele de socializare!
  • Evită să faci publice pe rețelele de socializare imagini cu obiecte de valoare din locuința ta, configurația acesteia sau posibile căi de acces!

Domeniul prevenirii criminalității informatice atât în rândul tinerilor, cât și al adulților reprezintă o prioritate stabilită la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, eforturile în acest sens, concretizându-se în activitățile informativ preventive desfășurate în unitățile școlare sătmărene pe parcursul acestei săptămâni.

Totodată, în cadrul aceluiași program, elevii claselor a II-a A și a II-a D din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Grigore Moisil” Satu Mare, însoțiți de doamnele învățătoare Mihalcea Gabriela și Crișan Rita au făcut o vizită polițiștilor, la sediul unității.

Pe parcursul vizitei, elevii au fost familiarizați cu meseria de polițist, au avut ocazia să afle de la aceștia despre specificul muncii pe care o desfășoară, au interacționat cu polițiștii astfel încât și-au putut satisface curiozitățile în ceea ce privește activitatea acestora.

Elevii au primit informații cu privire la semnificația numărului 112- numărul de urgență disponibil gratuit, non – stop, despre faptul că acest număr  este rezervat doar apelurilor ce necesită intervenția IMEDIATĂ a serviciilor specializate de urgență ( poliția, serviciile medicale de urgență și pompierii), pentru asigurarea asistenței imediate în situații în care este periclitată viața, integritatea ori sănătatea cetățeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Totodată, celor mici le-a fost subliniat faptul că folosirea abuzivă sau apelarea falsă a numărului unic de urgență atrage sancțiuni legale, concretizate sub forma unor amenzi.

Polițiștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale le-au prezentat o parte din tehnica din dotare și le-au vorbit copiilor despre importanța muncii în echipă, a practicării  exercițiilor fizice, a sporturilor de orice natură, atât pentru sănătate, cât și pentru dezvoltarea lor fizică, psihică și emoțională.

Polițiștii rutieri le-au explicat copiilor despre regulile de circulație care trebuie respectate pentru siguranța în trafic. Cei mici au fost foarte receptivi la informațiile primite, au fost prompți și dezinvolți în a purta discuții pe teme rutiere cu polițiștii, cea mai mare bucurie reprezentând-o prezentarea laboratorului mobil de educație rutieră și dotările aferente.

De la polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic, copiii au primit atât informații, cât și câte o amintire-impresiunea digitală a fiecăruia.

Responsabilitatea oricărui cetățean este de a respecta legislația în vigoare și, în același timp, de a participa, în mod conștient, la stimularea interesului celorlalți membri ai societății pentru cunoașterea și respectarea acestor reguli – deziderat propus de către Școală, Familie și Poliție – echipa de specialiști  – model de urmat pentru copii în această etapă a dezvoltării.

Sursa: IPJ Satu Mare

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente