sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSe fac recrutări la Satu Mare pentru școlile militare

Se fac recrutări la Satu Mare pentru școlile militare

În această perioadă Armata Română, prin Centrul Militar Județean Satu Mare, recrutează candidați pentru școlile militare de învățământ liceal, postliceal și universitar.

Oferta de școlarizare a Ministerului Apărării Naționale pentru anul de învățământ 2017-2018 este următoarea:

a. pentru instituții de învățământ liceal: 480 locuri, astfel:

  • Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia – 120 locuri;
  • Colegiul Național Militar ,,Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc – 120 locuri;
  • Colegiul Național Militar ,,Tudor Vladimirescu” Craiova – 120 locuri;
  • Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” Breaza – 120 locuri.

Pot candida elevi, viitori absolvenți ai claselor a VIII-a și absolvenți ai învățământului gimnazial cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în cursul anului 2017.

Termen limită de finalizare a dosarelor de candidat – 24.03.2017.

b. pentru învățământul militar universitar (formare ofițeri): 658 locuri, astfel:

  • Academia Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” Sibiu: 203 locuri;
  • Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” Brașov: 159 locuri;
  • Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân” Constanța : 66 locuri;
  • Academia Tehnică Militară București: 180 locuri;
  • Institutul Medico-Militar: 50 locuri.

Pot candida elevi, viitori absolvenți ai claselor a XII-a (a XIII-a) și absolvenți de studii liceale cu vârsta de cel mult 26 ani (24 ani pentru aviație naviganți) împliniți în cursul anului 2017.

Termen limită de finalizare a dosarelor de candidat – 14.04.2017.

c. pentru învățământul militar postliceal (formare maiștri militari): 411 locuri, astfel:

  • Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre ,,Basarab I” Pitești: 216 locuri;
  • Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene ,,Traian Vuia” Boboc, jud. Buzău: 100 locuri;
  • Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale ,,Amiral I. Murgescu” Constanța:  95 locuri.

Pot candida elevi, viitori absolvenți ai claselor a XII-a (a XIII-a) și absolvenți de studii liceale cu vârsta de cel mult 28 ani împliniți în cursul anului 2017.

 Termen limită de finalizare a dosarelor de candidat – 05.05.2017.

Informații privind criteriile de recrutare, întocmirea dosarului de candidat,  probele de selecție și de admitere se pot obține zilnic, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00, la sediul Centrului Militar Județean Satu Mare, str. Petöfi Sándor,   nr. 47, sau telefonic la numerele 0261/717123 sau 0261/716513, interior 129.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente