Publicul prezent a trăit o adevărată bucurie artistică la finala primei ediții a Festivalului–Concurs Național de Folclor „Trecui aseară prin codru”, unde zece tineri soliști vocali de muzică populară, veniți din toate colțurile țării, și-au demonstrat talentul și pasiunea pentru tradiția românească. Evoluțiile lor au fost primite cu entuziasm, confirmând încă o dată că folclorul autentic are viitor și continuatori dedicați.
Seara a fost desăvârșită de recitalurile unor nume consacrate ale muzicii populare românești, care au adus pe scenă nestemate ale cântecului tradițional, spre încântarea tuturor celor prezenți. Atmosfera a fost una de sărbătoare, iar aplauzele au răsunat îndelung în semn de apreciere pentru artiștii care au dăruit publicului momente memorabile. Felicitări tuturor participanților și invitaților!
Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și al Primăriei Municipiului Satu Mare, în parteneriat cu Asociația „Trecui aseară prin codru”.


