marți, iunie 18, 2024
AcasăsusȘedința a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, convocată de Klaus Iohannis

Ședința a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, convocată de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru săptămâna viitoare. Pe ordinea de zi se află inclusiv o analiză privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer Patriot către armata Ucrainei.

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării va avea loc pe 20 iunie, începând cu ora 13, la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la:

  • Obiectivele României pentru Summitul NATO din 2024;
  • Forțele și mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2025;
  • Stadiul și perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale și nejustificate a Federației Ruse. Implicații pentru România;
  • Analiza privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forțele Armate ale Ucrainei;
  • Avizarea solicitărilor pentru obținerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depuse de către Bithat Solutions S.R.L. și ASEE Solutions S.R.L.

În cadrul ședinței CSAT vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale, arată Administrația Prezidențială, într-un comunicat.

Anterior comunicatului transmis de Administrația Prezidențială, Klaus Iohannis a fost întrebat de jurnaliști, la Summitului Formatului București 9 (B9), desfășurat la Riga, în Letonia, dacă situația privind sistemul de rachete Patriot mai este de actualitate și dacă va convoca ședința CSAT.

„Problema este de actualitate, cu siguranță, și eu voi convoca o ședință a CSAT pentru săptămâna viitoare, joi, ședință unde probabil se va discuta și această chestiune”, a răspuns președintele.

„Mai este mult de lucru”

În contextul în care sunt vehiculate informații potrivit cărora NATO dezvoltă mai multe coridoare terestre pentru a putea trimite rapid trupe și blindate americane pe linia frontului, în cazul unui conflict major cu Rusia, Klaus Iohannis a fost întrebat dacă infrastructura României este pregătită pentru un asemenea scenariu.

„Infrastructura României astăzi este mai bine pregătită decât acum, nu știu, acum 10 ani, decât acum 20 de ani, dar mai este mult de lucru”, a spus președintele.

„Trebuie să fim pregătiți să acționăm în consecință!”

Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marți că Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc pentru securitatea europeană.

 „Trebuie să fim pregătiți să acționăm în consecință! Noi, Aliații NATO de pe Flancul Estic, ne aflăm în prima linie de contracarare a efectelor negative ale acestui război devastator”, a mai spus Klaus Iohannis  la Summitul Formatului B9 .

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente