marți, octombrie 8, 2024
AcasăsusȘeful Poliției de Frontieră, demis după fuga lui Cătălin Cherecheș din țară

Șeful Poliției de Frontieră, demis după fuga lui Cătălin Cherecheș din țară

Șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost demis după ce primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fugit vineri din țară prin Vama Petea folosind documentele unei rude la frontieră. De asemenea a fost demis și șeful IPJ Maramureș și a fost schimbată conducerea Academiei de Poliție.

„Eliberarea din funcția de Inspector General al Poliției de Frontieră a chestorului de poliție Victor Ștefan Ivașcu, cu acordul acestuia, și asigurarea continuității conducerii, prin efectul legii, de către Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție Cornel Laurian Stoica”, se arată în comunicatul ministerului condus de Cătălin Predoiu.

MAI argumentează că schimbările au fost efectuate pentru a „susține restabilirea unui nivel înalt de eficiență managerială și profesională, precum și a încrederii cetățenilor în lege și autorități”.

MAI a făcut și alte demiteri: A fost demis șeful IPJ Maramureș și a fost schimbată conducerea Academiei de Poliție

Astfel, în urma ședințelor de analiză managerială desfășurate împreună cu șefi de structuri și la nivelul conducerii MAI, au fost luate o serie de măsuri manageriale:

În funcție de regimul juridic al fiecărei funcții ocupate din cele de mai jos, au fost decise:

  • Eliberarea din funcția de Inspector General al Poliției de Frontieră a chestorului de poliție Victor Ștefan Ivașcu, cu acordul acestuia, și asigurarea continuității conducerii, prin efectul legii, de către Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție Cornel Laurian Stoica.
  • Retragerea împuternicirii Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu supravegherea frontierei.
  • Retragerea împuternicirii Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu suportul administrativ – logistic.
  • Corpul de Control al Ministrului va efectua un control la Inspectoratul Teritorial Sighetul Marmației al Poliției de Frontieră, inclusiv la Punctul de Trecere a Frontierei Petea.
  • Încetarea măsurii asigurării conducerii de către ofițerul desemnat la comanda Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș și împuternicirea în funcția de Inspector Șef a comisarului șef Constantin Ilea.
  • Inspectoratul General al Poliției Române va efectua un control la Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.
  • Inspectoratul General al Poliției Române va evalua până la data de 6 decembrie 2023 managementul Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, structură cu responsabilități de coordonare a activității de supraveghere judiciară.
  • Pentru consolidarea capacității instituționale a structurilor de suport operativ de pe raza Curții de Apel Cluj, înlocuirea conducerii Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj prin împuternicirea unui alt ofițer în funcția de șef al Brigăzii.
  • Înlocuirea conducerii Serviciului Județean de Protecție (Direcția Generală de Protecție Internă) Maramureș prin împuternicirea unui alt ofițer în funcția de șef al serviciului.
  • Împuternicirea în funcția de comandant (rector) al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a domnului general de brigadă Liviu Uzlău.

Victor Ștefan Ivașcu, demis din funcția de șef al Poliției de Frontieră după fuga lui Cătălin Cherecheș din țară

Schimbarea din funcția de șef al Poliției de Frontieră a lui Victor Ștefan Ivașcu vine după ce primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fugit vineri dimineață din România.

Inspectorului general al Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, declara sâmbătă că primarul din Baia Mare, care a ieșit din țară prin Vama Petea vineri la ora 7.49, a folosit o altă identitate la trecerea graniței către Ungaria, iar ofițerul de frontieră care l-a verificat pe Cherecheș este cercetat de o comisie disciplinară.

  • „Se analizează cum ofițerul de serviciu a verificat identitatea lui Cherecheș care a prezentat documentul rudei. S-a declanșat o anchetă în cazul polițistului de frontieră. Între Cherecheș și rudă există asemănări fizice. Documentul prezentat la control era real. Acesta a fost verificat prin aparatura de la frontieră”, declara Victor Ștefan Ivașcu sâmbătă dimineață.
  • „Vă mărturisesc cu cea mai mare sinceritate faptul că însuşi poliţistul de frontieră nu îşi închipuie cum s-a putut întâmpla, de fapt, la momentul acesta crede că nu s-a putut să se întâmple aşa ceva având în vedere că este o persoană notorie, intens mediatizată în ultima perioadă, dumnealui spune că s-ar fi recunoscut, dar sunt aspecte pe care noi le vom trata cu maximă serozitate în cercetarea disciplinară pe care o avem. ”, a mai spus Șeful Poliției de Frontieră.

Acesta a menţionat că poliţistul care a făcut controlul are o experienţă „foarte bună, 21 de ani de experienţă, din informaţiile pe care le am de la colegul meu de la Sighet cu multe depistări, cu multe realizări, fără astfel de incidente până acum”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare