sâmbătă, decembrie 14, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSenatul se reunește luni în sesiune extraordinară pentru legea privind reducerea CAS

Senatul se reunește luni în sesiune extraordinară pentru legea privind reducerea CAS

Senatul se reunește, luni, în sesiune extraordinară, pentru a dezbate legea privind reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie, care a fost retrimisă pentru reexaminare de către președintele Traian Băsescu.

Conform unui comunicat de joi, Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară, luni, de la ora 16.00.

Conform prevederilor constituționale, Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea președintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor, iar convocarea Camerelor se face de președinții acestora.

Parlamentarii ACL împreună cu parlamentari de la alte formațiuni politice au depus semnăturile necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului și a Camerei Deputaților, pe data de 18 august, respectiv pe 19 august pentru a se dezbate legea privind reducerea CAS.

Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, într-o conferință de presă, că ACL a strâns câte o treime din numărul necesar de semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare parlamentare, arătând că alături de parlamentarii ACL au semnat în acest sens și parlamentari aparținând PPDD, PMP, minorităților naționale și independenților.

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că „reducerea CAS nu face altceva decât să accelereze intrarea în criză prin accentuarea masivă a deficitului la fondul pe pensii” și că, în mod egal, PSD, PNL și PDL „îi mint pe români pentru a le lua voturile”.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut vineri că „există toate premisele” ca legea privind reducerea CAS să fie readoptată fără modificări de Parlament, „cu o majoritate covârșitoare”, în sesiunea extraordinară.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare