joi, aprilie 25, 2024
AcasăUtileSeri Pozitive Satu Mare: ”Viața și gastronomia''! Invitat: Bianca Cigan

Seri Pozitive Satu Mare: ”Viața și gastronomia”! Invitat: Bianca Cigan

Seara pozitva februarie Jurnalul de Satu MareProiectul „Seri Pozitive” este inițiat de Asociația Schimbare Pozitivă din Cluj, sunt seri de socializare și încărcare cu energie pozitivă. Se creează un cadru de întâlnire și împărtășire de informații, temele dezbătute sunt teme actuale pe domenii de interes și sunt susținute de invitați din comunitate cu experiență în domeniul prezentat. La finalul întâlnirii iți propunem o jumătate de oră de socializare pentru a integra mai bine informațiile primite și a împărtăși din experiența personală cu ceilalți.

Întâlnirile din Satu Mare au loc o dată pe lună și sunt conduse de către Delia Danea – psiholog și trainer programe de dezvoltare personală.

  • Tema lunii februarie
  • Viața și gastronomia (Sau cum te frigi dacă dospești prea mult).”
  • Invitat: Bianca Cigan

Femeile moderne petrec din ce în ce mai puțin timp dereticând prin casă. Uneori absentează sau neglijează acest capitol pentru că asta pare să știrbească din statutul și privilegiile emancipării. Femeia modernă, în viziunea multora, ar trebui să ia masa frecvent la restaurant, să fie carieristă, să se ocupe de educația copiilor și de cochetării. Alteori, femeile evită să gătească deoarece nu se pricep sau nu le atrage. Oricare ar fi motivul, e o alegere personală și fiecare trebuie să facă în viața asta în așa fel încât să fie fericit. Pe mine gătitul mă fericește și gătesc mult, zilnic, cu drag și, slavă Cerului, de cele mai multe ori, cu succes. Nu o percep ca pe o îndatorire și îmi place să le servesc masa celor pe care îi iubesc.

Sunt Bianca Cigan, iubesc viața și gastronomia. Am trecut printr-o mulțime de etape culinare în viață. Acum încerc să le combin, să fac în așa fel încât să apreciez, conștient, tot ce trăiesc. Să mă bucur de toate momentele împreună cu familia cu care sunt binecuvântată. Fie ele momente în care mă mai ard (ce-i drept, sunt arsuri superficiale acum), în care mă opăresc (când sunt impulsivă și mă ia gura pe dinainte) sau când dospesc fericit, important e că o fac alături de ei. Important e că o facem împreună.

Dacă sunt întrebată când am timp de serviciu, copii, casă, gătit și blogging, răspund că îmi fac timp pentru tot ce iubesc. Lucrurile și persoanele importante mie sunt mereu în topul listei mele de priorități. Iar asta, paradoxal, nu înseamnă că am mai puțin timp pentru mine, sau că nu fac lucruri pentru fericirea mea. Spre norocul meu și, zic eu, al familiei și prietenilor mei, pe mine gastronomia mă împlinește.

Rețetele sunt precum iubirea în viață. Pentru rețetele scurte,rapide, întocmai ca în cazul unor relații efemere,de inițiere sau în cazul celor de vindecare, pentru idilele de o vară, îți trebuie foc iute, picanterii, artificii colorate. Dar nu le poți menține calde, se consumă și te consumă repede. Îți amintești cu drag de ele, le repeți până înveți și te înveți minte și la un moment dat te saturi.

În viață, spre deosebire de o bucătărie profesională, nimeni nu îți face protecția muncii. Sau dacă o face, ignori sfaturile, că, deh, orice om cu personalitate puternică preferă să învețe pe propria-i piele. M-am fript de multe ori în viață, atât la plită cât și la figurat. Dar parcă cicatricile căpătate la propriu, taie, ustură și dor mai puțin decât cele ce rănesc sufletul. Dacă te tai, opărești sau arzi , urma rămasă după vindecare îți amintește de neîndemânarea ta. De faptul că trebuie să fii atent la detalii, să ai răbdare, să nu fii pripit, să umbli uneori cu mănuși. La fel e și cu oamenii. Suferim, ne frigem și opărim din lipsă de experiență, de răbdare, de empatie sau de sentimente. Gastronomia e o artă activă, creativă, exigentă, care cere dedicație, documentare, experiență și mult exercițiu. Asemeni oricărei alte abilități, și capacitatea de a găti se dezvoltă în timp , iar pe măsură ce o stăpânești mai bine, te simți mai bine și capeți mai multe satisfacții.

Toate detaliile sunt importante. Viața asta e complexă și complicată precum o rețetă. Secretul reușitei e echilibrul. Ce e cel mai greu în crearea unei rețete și în alegerea unui partener de viață potrivit? Să aibă de toate. Să ai norocul ca după câteva încercări nereușite să ajungi la ceea ce ți se potrivește, să apreciezi și să păstrezi ceea ce ai creat și dobândit, ei bine, asta e mare lucru.

Te aștept cu drag la să-ți deschizi inima și să-ți îmbogățești sufletul alături de oameni minunați, așa ca tine.

  • Data: 2 februarie 2016, ora 18:00 – 20:30
  • Locația: Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu” (Casa de Cultură a Sindicatelor), Bd. Transilvania nr. 3, Sala mică, Et. 1
  • Înscrieri:

http://schimbarepozitiva.ro/viata-si-gastronomia-sau-cum-te-frigi-daca-dospesti-prea-mult/

Te așteptăm, într-un nou concept, alături de noi pentru a face diferența în aceasta lume gri. Adu și tu o doză de energie pozitivă în viața ta și a celorlalți.

PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanții sunt invitați să lase o DONAȚIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Setează-ți intenția să fii alături de noi și toate se vor aranja pentru tine.

Partenerii Serilor Pozitive Satu Mare sunt: Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu”, Jurnalul de Nord Vest, Sătmăreanul, SM Live, Jurnalul de Satu Mare și Biblioteca Județeană Satu Mare.

  • Persoana de contact: Delia Danea – Psiholog&Trainer, coordonator proiect Seri Pozitive Satu Mare, telefon 0745 – 612899, e-mail: [email protected]
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente