duminică, iulie 21, 2024
AcasăDivertismentShowcase organizat de cele două trupe ale Teatrului de Nord

Showcase organizat de cele două trupe ale Teatrului de Nord

În perioada 28 martie – 2 aprilie 2023, Teatrul de Nord invită critici și colegi de breaslă, din România și Ungaria, la un showcase în care fiecare trupă va juca trei din cele mai interesante producții din repertoriu.

Trupa Mihai Raicu programează spectacolele: „Momo” după Michael Ende, adaptarea și regia Diana Dragoș, un spectacol despre regăsirea de sine prin poveste potrivit pentru orice vârstă; cea mai nouă premieră a trupei, comedia „Nuntă în Oaș” de Anca Munteanu, regia Cristian Ban, și coproducția internațională „Freetime” de Gian Maria Cervo și Frații Presniakov, regia Nicola Bremer.

Trupa Harag György joacă spectacolele: „Csongor şi Tünde” de Vörösmarty Mihály, regia Sardar Tagirovsky, „Woyzeck” de Georg Büchner, regia Albu István și „Scripcarul pe acoperiș” de Sheldon Harnick – Jerry Bock – Joseph Stein, regia Márkó Eszter.

În fiecare dimineață oaspeții, actorii și regizorii spectacolelor prezentate, vor avea un timp de conexiune și conversație, în cafeneaua teatrului.

Trupele Teatrului de Nord se unesc din nou într-o colaborare, propunând publicului sătmărean și criticilor de teatru o microstagiune în care își etalează cele mai bune spectacole recente. De-a lungul timpului, atât Trupa Harag György cât și Trupa Mihai Raicu, și-au construit și menținut prestigiul în rândul criticilor și selecționerilor de festivaluri oarecum separat, fiecare bucurându-se de un public segmentat. Dorim astfel ca spectacolele celor două trupe să se bucure de prezența publicului specializat și să poată fi privite atât de critica națională cât și de cea internațională, dar și să creștem gradul de acces al publicului general pentru a se bucura de producțiile ambelor trupe de teatru, în acest sens asigurând supratitrarea tuturor spectacolelor atât în română, cât și în maghiară. 

PROGRAM SHOWCASE TNSM, 2023

Marți 28 martie 2023

►Ora 19.00 | Teatrul de Nord – Sala Mare | MOMO, adaptare după Michael Ende, regia Diana Dragoș | Trupa Mihai Raicu

Miercuri 29 martie 2023

►Ora 17.00 | Teatrul de Nord – Sala Mare | CSONGOR ŞI TÜNDE de Vörösmarty Mihály, regia Sardar Tagirovsky | Trupa Harag György

Joi 30 martie 2023

►Ora 19.00 | Teatrul de Nord – Sala Mare | NUNTĂ ÎN OAȘ de Anca Munteanu, regia Cristian Ban | Trupa Mihai Raicu

Vineri 31 martie 2023

►Ora 19.00 | Teatrul de Nord – Sala Mare | WOYZECK de Georg Büchner, regia Albu István | Trupa Harag György

Sâmbătă 1 aprilie 2023

►Ora 19.00 | Teatrul de Nord – Sala Mare | FREETIME deGian Maria CervoșiFrații Presniakov, regia Nicola Bremer | coproducție cu Teatro Stabile delle Arti Medioevali și Festivalul Quartieri dell’Arte, Italia | Trupa Mihai Raicu

Duminică 2 aprilie 2023

►Ora 16.00 | Teatrul de Nord – Sala Mare | SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ de Sheldon Harnick – Jerry Bock – Joseph Stein, regia Márkó Eszter | Trupa Harag György

Sursa: Teatrul de Nord Satu Mare

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente