Motto: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă decât relațiile interumane. În lume va exista o generație de idioți.” Albert Einstein
Câtă dreptate avea marele fizician evreu! Se vede treaba că a fost un vizionar, având în vedere că afirmația de mai sus are o vechime de 70-80 de ani. Este un lucru firesc ca societatea să evolueze, ca știința și tehnologia să facă noi descoperiri. Cuțitul cioplit din os de mamut, din perioada neolitică, s-a transformat în pistol cu laser, în epoca modernă. Chiloții din piei de animale și blănurile de-atunci au devenit costume Gucci și Yssei Miyake. Colibele săpate-n pământ, din urmă cu 3-4.000 de ani sunt acum Burj-al-Arab-uri și Hiltoane răspândite-n toată lumea. Iar scrisorile de amor din urmă cu o sută de ani au devenit acum sms-uri. Evoluția civilizației, dezvoltarea științei, progresul societății sunt chestiuni firești, normale și benefice. Ce este, însă, anormal, nefiresc și păgubos este comunicarea dintre oameni. Aceasta a evoluat atât de mult încât a ajuns la o… lipsă de comunicare. Sau la una cu sincope. Și nu mă refer aici la înrăirea oamenilor și transformarea lor în lupi pentru semenii săi (homo homini lupus!), ci la exprimarea relațiilor dintre ei. Dacă acum cincizeci-o sută de ani doi îndrăgostiți își trimiteau scrisori, cu cuvinte dulci, cu inimioare desenate, cu stropi de parfum picurați pe foile scrise, sau chiar cu urme de buze rujate cu care se „pupau” scrisorile, acum toate astea sunt amintire. Tinerii sunt atât de idioți încât nu mai pot compune trei-patru fraze prin care să-și exprime amorul. Nu mai știu ce e metafora atât de necesară iubirii. Și li se pare nefiresc să meargă la librărie, să cumpere o coală albă și un plic, să revină acasă, să-și aștearnă iubirea în cuvinte, adesea pompoase, și apoi să pună plicul la poștă și să aștepte răspunsul șase-șapte zile. Într-o săptămână, în care trebuiau să aștepte răspunsul, ei deja și-au tras-o de șapte ori. Cel puțin! Și asta pentru că acum ei comunică tehnologic… „Sal Cf? – Bine U? – Și io Hai la un suc – Vin – Ok la 6 la Corso – Ok Bye – Ciao fr”. Apoi, după ce se întâlnesc la un suc, în seara aia, sau cel târziu a doua zi se babardesc ca iepurii. După șapte zile, timp în care bunicii așteptau răspunsul la scrisorile trimise, ăștia deja se despart având relația consumată, epuizată. Nemaivorbind că după ce și-o trag, iubiții moderni revin la suc. Dar nu pentru a se mângâia, nu pentru a-și spune vorbe dulci, nu pentru a se privi în ochi și „a-și trăi” iubirea, ci pentru a trimite, fiecare, mesaje prietenilor de pe facebook. Stau câte două ore, timp în care schimbă maxim 30 de cuvinte și mai râd, fără să știe exact de ce, dar trimit zeci de mesaje și sute de like-uri prietenilor din rețea. Nota bene, din rețea! Nu prietenilor de suflet. Acum nu se mai lucrează cu sufletul ci cu rețeaua. Asta e comunicarea lor, relația lor. Să stea împreună la o masă, dar separat fiecare. Sunt atât de departe, uman, unii de alții încât te întrebi ce caută unul alături de celălalt.
Dacă tehnologia a realizat ceva util, apropiindu-i pe doi oameni de pe două continente diferite și îndepărtate, ea a produs și victime colaterale. Și anume, i-a despărțit pe cei care ar fi putut fi apropiați. S-a interpus între două suflete care ar fi putut sta încătușate, unul în altul. Acum ele stau alături, la zece centimetri, unul de altul, dar despărțite de un zid tehnologic. Spuneam mai sus că au dispărut metaforele. Așa e, din păcate! Iar în locul lor au apărut cuvinte inexistente, inventate, care, cu toată bunăvoința, numai cuvinte nu pot fi numite. „Sal, nope, lol, ka, brb, cf, t ubi”. Salut, nu prea, prea mult râs-ha, ha, ha, ca, o să revin, ce faci, te iubesc. E clar? Pentru mine este. Limba română este pângărită și ciuntită, este violată de acești tineri care, în mod firesc, ar trebui să o vorbească și să o scrie corect. Dar ei o fut și o stâlcesc. Vocabularul lor este prea sărac încât să poată susține că vorbesc limba română. Ei vorbesc o limbă hidoasă, cu prescurtări și englezisme, fără noimă. Deși, sunt sigur, studiază în școală neologismele, sinonimele, antonimele, paronimele și omonimele, ei habar nu au care sunt acestea. Sau ce sunt.
E teribil de trist să-i vezi cum se transformă din ființe umane în roboței fără cultură, fără vocabular, și, adesea, fără sentimente. Pentru că oricât ar iubi nu-și pot arăta dragostea prin cuvinte sau gesturi. Ei și-o afișează prin „emoticoane” cu două buze roșii sau c-o inimă săgetată. Relațiile devin scurte și instabile tocmai datorită lipsei de comunicare dintre ei. A dispărut magia, emoția, atingerea. A dispărut poezia. Acum totul e fad și rece. Ca și sufletele lor prinse-n plasa tenebroasă a tehnologiei. Brb…!
Sorin Oros
