Motto: „Amintire, amintire, ce vrei de la mine?” Martha Bibescu
Când m-am născut, în secolul trecut, România trăia în plin socialism științific. Era o țară comunistă, cu legi stricte, cu infractorii în pușcării, și cu foarte multe lipsuri. Acum e o țară democrată, cu legi elastice, cu infractori prin Parlament, și cu la fel de multe lipsuri. Paradoxal, acum deși sunt de toate, lipsesc lucrurile esențiale: omenia, bunătatea, zâmbetele și liniștea. Niște chestii metafizice. Avem de toate la suprafață, în exterior, dar nimic în interior, în adâncul nostru. Nu regret nicio clipă perioada comunistă, dar mă regret pe mine din acei ani. Mi-e dor de mine, cel de-atunci. Eram copil și descopeream viața. Mi se părea atât de frumoasă! Nu aveam nicio grijă. Învățam și mă jucam cu camarazii de la bloc. Atunci, copiii se jucau afară, iarna la săniuș, vara la fotbal. Ne jucam „ascunsa” sau „hoții și vardiștii”, ore întregi. Acum, ore întregi se stă la calculator, la telefon ori la tabletă. Copiii sunt palizi și bolnăvicioși. Fragili. Fără genunchi juliți. Dar cu creierul infestat de tehnologie. Roboței… Mi-e dor să am genunchii juliți și să nu am nicio grijă. Mi-e dor să simt mirosul ierbii alături de ceilalți copii cu care jucam fotbal. Mi-e dor de pădurile în care mergeam vara să frigem slănină. Mi-e dor de fabricile în care am făcut practică în timpul liceelor (cei patru ani de liceu i-am făcut în cinci și la trei licee diferite!). Mi-e dor de zilele în care făceam practică agricolă și culegeam mere, pere ori porumb. Deși atunci mă enervau, acum mi-e dor! Și mi-e dor pentru că acum nu mai există mai nimic din acele timpuri. Păduri, fabrici, agricultură… Toate au fost exoflisite (dacă tot suntem țara lui Caragiale!) și înstrăinate. Acum suntem copleșiți de griji, de prostie, de incultură, de circ televizat. De minciună și de răutate. De ființe false, egoiste, și de parveniți. De legi elastice care se aplică doar pentru popor. Aleșii sunt imuni. Atunci, în comunism, dacă fura unul de la stat, în câteva săptămâni era la pușcărie, indiferent de numele ori funcția lui. Acum, despre Dragnea Liviu, se spune că a furat voturi. E liber. Despre Băsescu Traian se spune că a vândut flota. E liber. Despre Iliescu Ion se spune că a ucis oameni la mineriade. E liber și viu! Acum toți sunt liberi. Încătușați suntem noi, poporul. Încătușați de ei, de mecanicii auto, strungarii și șoferii care ne conduc. Ce mizerie de țară! Ce vremuri de căcat! Ce Românie tristă! Totul merge din ce în ce mai rău. Ne lovesc bolile, ne lovește natura (pe care-o distrugem!), ne lovesc aleșii noștri, și-n curând ne va lovi damblaua. Semnele nu sunt deloc încurajatoare. Amintirile frumoase sunt tot mai îndepărtate și mai puține. România mea nu prea mai există. Acum e România lor! E pădurea și fabrica lor! E strada lor! E legea lor! E totul al lor… și nimic al nostru. Ba da, mai avem ceva și noi. Amintirile… Amintirile din perioada în care visam. Visele de care ne amintim cu nostalgie. Dar, oare, astea hrănesc? Sunt comestibile?
Nu știu ce se va întâmpla cu România peste alți 28 de ani. Nu sunt sigur că-i mai apuc. Dar știu sigur că n-o să-mi placă. Nici acum nu-mi place ce văd. Nu e România pe care-am visat-o. Eu îmi amintesc de altă Românie, a mea, a copilăriei mele. Una fără ură și cu genunchii juliți. Acum România nu are genunchii juliți, ci e julită peste tot. Julită și jumulită. Păstrați-o voi așa! Mie mi-e indiferentă acum! E pentru voi… Voi, cei care vă bateți în minciuni cu baronul von Munchausen, voi, cei care ați dormit ani la rând în Parlament, voi, cei care ați făcut și desfăcut Guverne, voi, toți, care vă spuneți politicieni, dar care nu sunteți decât niște căcați de furnică, ajunși în funcții de conducere, având puterea și banul, voi ați distrus România mea! Voi și neamurile voastre analfabete, agramate, acefalice, alcoolice, ahtiate și avide după bani. Sunteți niște țărani, marea voastră majoritate, țărani de la oraș! Niște labe! Niște scursori! Niște dejecții! Niște penali! Niște căcați cu ochii goi, cu suflet gol și cu zona occipitală golită de materie cenușie!
Trădătorilor de țară, dați-mi România mea, înapoi!
Sorin Oros
