marți, martie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSpectacol caritabil organizat de asociația „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”

Spectacol caritabil organizat de asociația „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”

Miercuri 11 decembrie la Filarmonica de Stat Dinu Lipatti a avut loc  spectacolul caritabil „Larg deschideti poarta sufletelor voastre” organizat in vederea strângerii de fonduri pentru amenajarea Centrului de zi „Sfânta Tatiana”.

Asociația „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” Satu Mare, desfășoară diferite activități cu caracter social. Familiile asistate prin intermediul asociației înregistrează un număr de aproximativ 80 de copii. Copiii, în dezvoltarea lor, au nevoie nu doar de suport material, ci și de educație socială, sanitară, spirituală . Din familiile nevoiașe, fără posibilități de a-și educa copiii, provin cei mai mulți tineri infractori.

În acest moment asociația nu are un spațiu amenajat corespunzător în care să poată desfășura în bune condiții activitățile cu copiii aparținând familiilor asistate.

În urma demersurilor efectuate către autoritățile publice locale, în luna iunie 2012, printr-o Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare a fost aprobată concesionarea pentru o perioadă de 30 de ani a fostei centrale termice din cartierul Micro 15, Aleea Trotuș, nr.2, în vederea modificării de destinație a acesteia în „Centru de zi pentru copii „.

Invitaților le-au fost oferite la intrare pachețele conținând calendare si lumânări decorate cu drag de către grupul de adolescenți voluntari ai Asociației.

In foaierul Filarmonicii au fost expuse icoane pictate pe sticlă de micii voluntari și donate  spre a fi vândute în același scop.

Intr-o atmosfera de sărbătoare și in fața unei săli arhipline a avut loc un spectacol de înaltă ținută artistică. Toți artiștii care au evoluat, în frunte cu Nicolae și Nicușor Mureșan, au susținut inițiativa asociației sătmărene. Cele mai emoționante momente au fost însă cele susținute de grupul de copiii asistați, care au interpretat cu glasurile lor de ingerasi, minunate colinde.

Pe tot parcursul spectacolului s-au amintit modalitățile in care se pot face donații pentru susținerea amenajării centrului „Sfânta Tatiana”:

 I. Societățile comerciale pot direcționa 20% din impozitul pe profit către un ONG, pe baza unui contract de sponsorizare, doar diferența virându-se către stat. Astfel fondurile rămân în cadrul comunității fără a face un efort financiar și putem vedea rodul utilizării lor.

Informații suplimentare se pot găsi în Legea sponsorizării nr. 32/1994 și în Codul Fiscal.

Incheierea contractelor de sponsorizare, respectiv plata sumei care reprezinta 20% din impozitul pe profit, trebuie făcute inainte de sfârsitul anului 2013. Plata se poate face prin virament bancar sau cu numerar.

II. Se poate redirecționa 2% din impozitul pe venitul anual, conform prevederilor Codului fiscal. În acest scop se completează de către orice persoană fizică doritoare Declarația 230 pentru venituri din salarii, respectiv Declaratia 200 pentru venituri din activităti independente (cabinete medicale individuale, notari, avocati, contabili, artisti,etc).

Mai multe detalii despre activitătile  Asociației „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” Satu Mare,  se găsesc pe pagina web:

http://amd-sm.ro, respectiv pe blogul: http://sufleteimaculate.blogspot.ro.

Cont în lei: RO46CECESM0130RON0363930, deschis la CEC BANK SA Satu Mare.

Cod fiscal: 27220342

Titular cont: Asociația „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”

Persoane de contact:

 Pr. Tiberiu Vălean: 0749 – 245274

Ing. Marinela Gliga: 0740 – 799622

 caritabil (1)caritabil (2)caritabil (4)caritabil (3)caritabil (5)

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente