vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSpectacol de Dragobete la Centrul Cultural din Carei

Spectacol de Dragobete la Centrul Cultural din Carei

12442871_441443499385937_172185407_nMiercuri, 24 februarie 2016, de la ora 18.00 în Sala „Deák Endre” a Centrului Cultural al Municipiul Carei a avut loc spectacolul de muzică populară, dans, și poezie, „Dragobetele sărută fetele!”. Spectacolul a debutat cu tragerea la sorți pentru concursul „Perechea mea…, de Dragobete”, derulat pe pagina de facebook a Centrului Cultural. Doamna Elisabeta Băbuțiu alături de soțul acesteia au câștigat o cină romantică oferită de organizatori, la un restaurant din Carei. Prezentatorul, Adrian Ștefănuți a evocat semnificația Zilei de Dragobete, apoi dansatoarele de la „Club Dance”, pregătite de doamna profesoară Cătălina Curceanu au prezentat un colaj de dansuri românești.

Grupul instrumental „Crenguța” de la Liceul Teoretic Carei (voce – Manuel Chivari, clape Andrei David, acoredon – Bodor Robert, vioară – Virgil Sava, vioară – Vlad Pașca), coordonator prof. Vlad Pașca au interpretat melodia „Numai una”, pe versurile lui George Coșbuc. Solistele Daiana Cășuț, Vasile Denisa și solistul Raul Nistor au încântat publicul cu melodii folclorice precum „Înflorit-o ruguțu’ ”, „La oglindă”. Aceștia au fost acompaniați de Taraful „Ceatăra”(vioară – Vlad Pașca, gordună – Teodora Mihuț, braci – Adrian Pașca), conducător muzical Adrian Pașca. Larisa Latiș, elevă la Liceul Teoretic Carei a recitat două poezii de dragoste și a arătat publicului ritualul „spălării feței”, specific sărbătorii de Dragobete.

Grupul de Dansatori din cadrul Ansamblului „Ceatăra” a impresionat spectatorii cu un montaj de versuri pregătit de Geta Vandici și dansurile „Roatele” și „Perinița”. Perechile de dansatori formate din Țolaș Denisa, Balog Alin, Olariu Sebastian, Moca Andrea, Cânța Tatiana, David Andrei, Potroviță Maria, Mateș Șerban, Trifan Adelin, Băbuțiu Claudia, Hendea Matei, Bidian Marina, Pietraru Andrei, Druțaș Diana și-au declarat „strigături tradiționale de dragoste”.

Organizatorii evenimentului au fost Centrul Cultural Carei în colaborare cu Direcția de Cultură a Municipiului Carei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente