vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSpectacol incendiar de 1 Decembrie la Ardud

Spectacol incendiar de 1 Decembrie la Ardud

În orașul Ardud în data de 26 noiembrie și 1 decembrie 2019 vor fi organizate manifestări cultural-educative consacrate istoriei patriei, care vor marca Ziua Națională a României, după cum urmează:

26 noiembrie 2019

Manifestări la monumentul lui Augustin Mircea din Ardud începând cu ora 12:00 dedicate comemorării a 65 de ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost participant la Marea Unire de la 1918 și deputat în primul Parlament al României Mari, Dr. Augustin Mircea:

Intonarea Imnului de Stat al României și al U.E.
Ceremonial religios oficiat de un sobor de preoți
Alocuțiuni
Moment cultural-artistic
Depuneri de coroane

1 decembrie 2019

Spectacol folcloric organizat în Căminul Cultural din Mădăras cu ocazia aniversării a 10 ani de la înființarea Ansamblului folcloric „Cetatea Codrului” din Ardud, unde vor fi prezenți soliștii: Alexandra Ciorba, Alina Naghi, Viorel Variu, Cornel Pop, Florin Borobei, Georgiana Marina, Malvina Madar Iederan și Ana Holdiș Pop.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente