“Și dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Căci și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac. Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi” (Luca VI; 32-35).
Predica Domnului Iisus Hristos este o predică a iubirii. Faptele Domnului Iisus Hristos reprezintă manifestarea iubirii. De altfel, Domnul Însuși este Iubirea prin excelență. Sfânta Treime, afirmă Părintele Dumitru Stăniloae, este structura supremei iubiri.
Sublimă este Legea iubirii! Este o artă să trăiești conform acestei legi. Este o artă să deprinzi această artă. Ovidius spunea: “De vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire”. Această lege nu te obligă la nimic. Tu trebuie să ai inițiativa săvârșirii binelui. Dumnezeu te va ajuta întotdeauna să perseverezi pe această cale a binelui, cale care conduce la iubire/Iubire. Legea iubirii presupune dăruirea. Să ai puterea de a iubi fără a aștepta iubire din partea celuilalt, să ai puterea de a dărui fără a aștepta o răsplată din partea celuilalt. Un astfel de comportament te introduce în ceata fiilor lui Dumnezeu.
Ar fi bine ca societatea actuală să se conducă după Legea iubirii. Dumnezeu ne cere să-l iubim pe aproapele nostru, care ne poate fi frate, rudenie, prieten, vecin, cunoscut. Aproapele este fiecare semen de-al nostru, fiecare persoană care are nevoie de prezența noastră în viața sa. Fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu și tinde – prin strădanie personală – să ajungă la asemănarea cu El, la mântuire, la fericire veșnică. Însă, Dumnezeu nu Se oprește aici. Face un pas mai departe și ne cere să-i iubim chiar și pe vrăjmașii noștri. Dacă Dumnezeu Însuși ne cere acest lucru, înseamnă că nu este imposibil de îndeplinit. De fapt, chiar Domnul Hristos ne dă un exemplu care nu poate fi uitat și care va dăinui mereu: fiind răstignit pe cruce și batjocorit, Domnul îi iartă pe cei care Îl vrăjmășeau, rostind cu iubire: “Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca XXIII; 34). Răstignirea Domnului reprezintă momentul supremei iubiri a lui Dumnezeu față de omul căzut în păcat. Sfântul Ioan Gură de Aur spune cu autoritate: “A iubi pe vrăjmași înseamnă a-L imita pe Dumnezeu… A iubi pe cineva drag este un lucru al firii; a iubi cineva și pe vrăjmași este un lucru al harului”. Dumnezeu este Cel Care ne dă puterea de a-i ierta și iubi pe vrăjmași.
Vrăjmași sunt cei care ne-au provocat o suferință trupească sau sufletească, cei care ne-au împins spre păcat, cei care ne-au calomniat cu nedreptate, cei care ne-au trădat încrederea și iubirea, cei care ne-au exploatat, cei cărora le-am fost indiferenți, cei care au profitat de noi pentru a-și atinge propriile interese meschine, cei care ne-au îndepărtat de Dumnezeu și de Biserică, cei care au încercat să ne târască în deznădejde, cei care ne-au lovit fizic sau moral etc. Unii dintre semenii noștri ne-au devenit vrăjmași pentru că ne-au condus spre suferință. Au devenit răi prin faptele rele pe care le-au săvârșit. Omul a fost creat bun de către Dumnezeu și orientat spre bine, având toate darurile de care are nevoie pentru a persevera în bine. Omul este catalogat drept “rău” datorită faptelor rele pe care le comite. Însă, noi nu avem dreptul de a condamna omul, ci faptele sale rele, abominabile, păcatele sale. Omul, în sine, are capacitatea de a se îndrepta, de a-și veni în sine însuși, de a conștientiza starea de păcătoșenie în care a ajuns și de a se ridica, renunțând la păcat și înaintând pe calea binelui, în Legea iubirii. Noi îi iubim pe vrăjmași, deoarece numai prin iubire, iertare și bunătate îi putem ajuta să părăsească păcatul, să iasă din sfera răului. Dacă nu i-am iubi și dacă le-am răspunde în aceeași manieră în care ne-au tratat ei, nu am face altceva decât să sporim răutatea și vrăjmașia lor. De aceea, Dumnezeu ne cere să-i iubim pe vrăjmași. “Dragostea atrage dragoste”, spune un dicton latin. Iubirea conduce la iubire și, deci, la Dumnezeu. Iubirea este “rădăcina și izvorul binelui”, opinează Sfântul Ioan Gură de Aur. Doar iubind putem deveni “fii ai Celui Preaînalt”, Care este bun și cu cei nerecunoscători, nemulțumitori și răi, urmărind îndreptarea lor. Doar iubind și militând pentru pace putem ajunge în intimitatea Domnului: “Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei V; 9). Fără iubire nu este cu putință să ajungem la Dumnezeu. Răzbunarea este exclusă. Doar Dumnezeu este judecătorul suprem al tuturor oamenilor, ținând cont – în pronunțarea sentinței – de gândurile, cuvintele și faptele fiecăruia, de modul în care fiecare persoană și-a folosit libertatea de voință.
